În anul 2023, an în care Uniunea Europeană a declarat prioritară acțiunea concertată a statelor membre pentru construirea Spațiului European al Educației (SEE), Asociația Europeană a Profesorilor (Association Europeenne Des Enseignants – AEDE), în colaborare cu filiala din România – AEDER, cu sprijinul Grupului parlamentar al PSD și al Comisiei pentru învățământ a Camerei Deputaților, organizează în România, la București, în ziua de luni, 8 mai 2023, Congresul European AEDE cu tema „Calitate și echitate în învățământul european” – transmite președintele Comisiei pentru învățământ, deputat Natalia Elena Intotero (Grup PSD).
La eveniment sunt invitați să participe reprezentați ai Administrației Prezidențiale, ai Guvernului României, membri ai Parlamentului României, membri ai Parlamentului European, reprezentanți ai corpului diplomatic, reprezentanți ai Academiei Române și ai mediului academic, reprezentanți ai învățământului preuniversitar și universitar, ai instituțiilor publice din România, ai societății civile și ai mass-media.
Evenimentul, potrivit programului (Program AEDE) va avea loc la Palatul Parlamentului, sala C.A. Rosetti (nivel S1).
În intervalul orar 11.00 – 15.00 va avea loc Congresul, iar începând cu ora 18.00 Gala de Excelență.