Marcel Ciolacu: „Eu o să am o provocare de premier al României şi de reprezentant al dumneavoastră, al PSD”

Marcel Ciolacu: „Eu o să am o provocare de premier al României şi de reprezentant al dumneavoastră, al PSD”

Preşedintele Partidului Social Democrat (PSD), Marcel Ciolacu, a declarat vineri, în cadrul Conferinţei Judeţene de Alegeri a PSD Neamţ, că susţine competiţia în cadrul partidelor, iar pariul personal pe care l-a făcut în momentul în care a fost ales lider al formaţiunii este acela de a avea puterea de a se retrage din funcţia de conducere dacă situaţia o va cere.

Liderul social-democrat a transmis membrilor de partid că orice competiţie aduce progres, iar vremurile când puterea era concentrată doar în direcţia unei singure persoane au trecut.

„Să uităm vremurile când ne deranja competiţia din interiorul partidului. Este normală, oameni buni. Este normal ca eu să am competitori, este normal ca la un moment dat eu să nu mai fiu preşedintele partidului. Sper, şi este pariul meu personal, politic să am capacitatea de a mă retrage eu când voi face rău acestui partid şi când nu voi aduce plus valoare acestui partid. Trebuie să ne deschidem minţile. Există competiţie în interiorul partidelor, e normală, ea nu trebuie omorâtă, confortul este frâna progresului, întotdeauna competiţia a dus la progres… Nu mai sunt vremurile puterii în mâna unui singur om”, a afirmat preşedintele PSD.

Marcel Ciolacu a arătat că funcţia de premier al României va reprezenta pentru el „o provocare” în următoarea perioadă şi a adăugat că România s-ar fi putut confrunta cu o criză socială majoră în situaţia în care PSD nu s-ar fi implicat pentru formarea actualei coaliţii de guvernare.

„Eu o să am o provocare de premier al României şi de reprezentant al dumneavoastră, al PSD, şi dumneavoastră veţi avea provocarea ca împreună să ne păzim unul pe altul, munca noastră…Avem obligaţia de a ne apăra munca. Fără noi nu ar fi existat un echilibru în România. În România era de mult o criză socială majoră. Nu vor să recunoască, mi se pare corect, treaba noastră este să le reamintim”, a mai menţionat liderul PSD.

De asemenea, preşedintele PSD Marcel Ciolacu a afirmat că, în cazul în care nu va fi făcută reforma pensiilor speciale prevăzută în PNRR, când va fi premier îşi va asuma răspunderea pe o astfel de lege în faţa Parlamentului. „Ori trece legea, ori plec eu acasă”, a completat liderul social-democraţilor.

„Ştiţi părerea mea în ceea ce priveşte pensiile speciale. Sunt şi un jalon (în PNRR – n.r.). România nu are voie să piardă vreun euro din PNRR. Cu atât mai puţin să piardă bani pentru că nu a trecut jalonul şi legea pensiilor speciale”, a declarat Marcel Ciolacu, vineri la Piatra Neamţ.

Întrebat când crede că ar putea fi tranşată reforma pensiilor speciale, liderul PSD a răspuns: „Este în cererea de plată numărul 3. Cererea de plată numărul 3 … este depăşit acum termenul”.

„Presupun că ministrul de la MIPE (Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene – n.r.) o să spună de ce nu avem nici legea închisă. E ultimul raport de la Banca Mondială care o să vină. este în avizare acum în board-ul Băncii Mondiale, noile cerinţe pe legea deja trecută în Senat”, a completat Ciolacu.

El a adăugat că, în cazul în care nu va fi îndeplinit jalonul reformei pensiilor speciale, când va fi premier va veni cu asumarea răspunderii pe o astfel de lege în faţa Parlamentului.

„Eu nu o să renunţ până nu vom trece legea cu pensiile speciale. Dacă ea va trece cât timp sunt preşedinte la Camera Deputaţilor, nu e nicio problemă şi avem deja feed back-ul de la Comisia Europeană că îndeplineşte jalonul prins în PNRR. Dacă nu şi avem neîndeplinit acest jalon şi voi fi prim-ministru al României, voi veni cu lege de asumare a răspunderii în faţa Parlamentului, astfel încât ori trece legea, ori plec eu acasă. Cred că am fost cât se poate de clar”, a concluzionat liderul PSD.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie de intensitate mică
4 ° C
4.1 °
3.9 °
87 %
5.1kmh
20 %
vin
10 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
6 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii