Victor Negrescu (PSD) anunță startul campaniei „Sate Românești cu Bani Europeni”

Victor Negrescu (PSD) anunță startul campaniei „Sate Românești cu Bani Europeni”

Eurodeputatul Victor Negrescu, vicepreședinte PSD, a anunțat că duminică a început campania „Sate Românești Cu Bani Europeni” și că va fi înaintată către Parlamentul European o petiție cu mai multe solicitări.

Campania Sate Românești cu Bani Europeni a început duminică, a precizat social-democratul.

„Astăzi am început campania #SateRomâneștiCuBaniEuropeni, prin care ne propunem să atragem atenția instituțiilor europene cu privire la probleme acute cu care se confruntă comunitățile rurale și persoanele care trăiesc și lucrează în mediul rural. Astfel, Partidul Social Democrat și PES activists Romania și-au propus să ajungă în cât mai multe sate din România pentru a discuta și prelua ideile pentru sprijinirea mediului rural, direct de la cei care trăiesc în astfel de comunități”, a scris Victor Negrescu, duminică, pe Facebook.

„Am început campania cu Diana, care, împreună cu familia sa, a dezvoltat o mică afacere în comuna Gârbova din județul Alba, ce îmbină producția agricolă de cătină cu realizarea unor sucuri naturale adaptate la noile cerințe de pe piață. Vă recomand să încercați produsele Strop de Soare”, a adăugat el.

Eurodeputatul PSD a menționat că la Parlamentul European va fi depusă o petiție cu solicitări care cuprind și „propunerile venite de la tinerii antreprenori rurali”. Potrivit oficialului, solicitările sunt următoarele:
    • Organizarea unei dezbateri în plenul legislativului european privind viitorul mediului rural în Uniunea Europeană și a politicii agricole comune în contextul actual;
    • Susținerea creșterii alocărilor financiare pentru mediul rural în perspectiva revizuirii bugetului pe termen lung al UE;
    • Realizarea unei solicitări formale către Comisia Europeană pentru o suplimentare a fondurilor europene alocate mediului rural și fermierilor, inclusiv din fondul de rezervă pentru crize al Uniunii Europene;
    • Indexarea fondurilor europene alocate pentru mediul rural și fermieri;
    • Inițierea unor programe europene incluzive pentru dezvoltarea și protejarea mediul rural;
    • Demararea unor programe europene destinate formării și informării cetățenilor din mediu rural și a fermierilor în vederea adaptării la noile provocări.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
3 ° C
3.3 °
2.7 °
84 %
10.3kmh
40 %
sâm
7 °
Dum
6 °
lun
7 °
mar
6 °
mie
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii