Guvernul a aprobat miercuri continuarea participării României la Programul pentru şcoli al Uniunii Europene, pentru exerciţiul financiar din perioada 1 august 2023 -31 iulie 2029, instituind astfel măsurile prevăzute de noile reglementări europene în materie.
Potrivit unui comunicat al Executivului, va continua distribuirea de fructe şi/sau legume proaspete, lapte natural de consum şi/sau produse lactate fără adaos de lapte praf şi de panificaţie pentru preşcolari şi elevi.
„Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale estimează că, la începerea anului şcolar 2023-2024, vor beneficia de produsele distribuite prin Program circa 1,9 milioane de preşcolari şi elevi.
Bugetul anual pentru implementarea Programului se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, ca urmare a repartizărilor definitive ale ajutorului financiar Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) pentru fiecare an şcolar, prin decizie a Comisiei Europene”, se arată în comunicat.
Pentru România repartizările orientative ale ajutoarelor din partea Uniunii, pe an şcolar, în perioada 1 august 2023-31 iulie 2029, potrivit Deciziei (UE) 2023/106 sunt: pentru fructele şi legumele destinate şcolilor: 6.178.236 de euro; pentru laptele destinat şcolilor:11.303.390 de euro.
Componenta produselor de panificaţie este susţinută numai din bugetul naţional.