Bistriţa-Năsăud: Un sicriu dotat cu aer condiţionat a luat foc

Bistriţa-Năsăud: Un sicriu dotat cu aer condiţionat a luat foc

Un priveghi aflat în desfăşurare în localitatea Pinticu din judeţul Bistriţa-Năsăud a fost întrerupt, vineri, în momentul în care sicriul în care se afla persoana decedată şi care era dotat cu sistem de aer condiţionat a luat foc, cel mai probabil de la un scurtcircuit.

Pompierii au fost chemaţi să stingă incendiul care a afectat atât sicriul, cât şi încăperea în care se afla acesta, la locul intervenţiei fiind mobilizaţi pompieri de la detaşamentul din Bistriţa şi de la punctul de lucru din comuna Lechinţa, precum şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din comuna Teaca.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bistriţa-Năsăud, Marius Rus, incendiul a fost provocat, cel mai probabil, de o defecţiune la sistemul de aer condiţionat al sicriului.

Surse oficiale din cadrul Primăriei comunei Teaca au declarat, pentru Agerpres, că persoana decedată al cărei corp se afla în sicriu era un bărbat de 36 de ani din satul Pinticu, iar familia acestuia refuzase să organizeze priveghiul la capela din localitate, motiv pentru care au optat pentru un sicriu mai scump, dotat cu sistem de aer condiţionat.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
5.6 ° C
6.2 °
5 °
87 %
2.1kmh
0 %
vin
7 °
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
7 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii