Mai mulți elevi de la licee din județul Gorj au fost puși sub acuzare pentru săvârșirea infracțiunii de droguri de risc.
În urma activității desfășurate, au fost conduse la sediul poliției în vederea audierii, 41 de persoane cu vârste cuprinse între 16 și 35 de ani, o parte din acestea fiind elevi în cadrul unor unități de învățământ din județul Gorj.
La data de 26 mai a.c., procurorii din cadrul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Gorj au dispus măsura reținerii față de 4 tineri, din județul Gorj”, a transmis Poliția Gorj printr-un comunicat de presă, potrivit Adevărul.
În urma perchezițiilor, polițiștii au confiscat 1,6 kg de canabis, 210 grame de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, „substanță solidă conglomerată, de culoare albă, sub formă solidă tip bulgări, șase cântare de precizie, 5 grindere, 11 telefoane mobile, 11 cartele sim, un memory-stick, o armă tip airsoft cu două încărcătoare și suma de 7.004 lei”, se arată într-un comunicat al DIICOT.