Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a efectuat luni plățile trusourilor pentru copiii nou-născuți din cadrul programului „Sprijin pentru nou-născuți”.
Astfel, aproximativ 10.000 de mame din toată țara vor beneficia de acești bani, urmând să fie virați pe cardurile beneficiarilor zilele viitoare.
Pentru perioada 2024 – 2027, acest ajutor are un buget total de 120 de milioane de euro.
Aceste tichete au o valoare de 2.000 de lei și sunt acordate mamelor care au născut începând cu anul 2022, dar nu mai târziu de trei luni de la naștere. Femeile pot beneficia de acest ajutor, dacă se încadrează în următoarele categorii:
- Mame care beneficiază de venit minim garantat prin dispoziție scrisă a primarului;
- Mame care fac parte din familii beneficiare de alocație pentru susținerea familiei;
- Mame aflate în situații de risc;
- Victime ale calamităților, ale violenței domestice, persoane dependente și altele asemenea și/sau care se află în situații deosebite de vulnerabilitate;
- Mame care nu dețin acte de identitate și nu pot accede la drepturile civile;
- Mame minore.
„Lista destinatarilor finali pentru fiecare localitate este întocmită de serviciul public de asistență socială și trimise instituției prefectului, care centralizează listele la nivelul fiecărui județ, iar tichetele sociale pe suport electronic pentru nou-născuți se emit de către unitățile autorizate de Ministerul Finanțelor și pot fi utilizate numai pentru achiziționarea produselor de îngrijire pentru nou-născuți, în rețeaua unităților afiliate programului, în termen de șase luni de la data emiterii acestuia”, precizează MIPE, potrivit adevarul.ro.