Marcel Ciolacu a anunțat noi modificări cu privire la pensiile speciale

Marcel Ciolacu a anunțat noi modificări cu privire la pensiile speciale

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat, luni, depunerea în Parlament a unor amendamente „prin care dorim să închidem definitiv subiectul pensiilor speciale”. Vor fi astfel eliminate abuzurile și inechitățile din sistem, susține liderul social-democraților. Acesta a mai spus că întreg sistemul de pensii va fi construit pe principiul contributivității.

„Am depus astăzi, la Camera Deputaților, amendamentele prin care dorim să închidem definitiv subiectul pensiilor speciale. Aceste modificări au ca scop #eliminarea unor #abuzuri și #inechități care au durat prea multă vreme. Mi-am asumat public acest rol și sunt decis să merg până la capăt!
Ținta tuturor celor care am lucrat la aceste soluții este ca principiul #contributivității să primeze în întreg sistemul de pensii publice! Astfel, de acum înainte, nimeni nu va mai putea construi sisteme paralele, în care să-și aranjeze din pix pensii uriașe, mai mari decât venitul din activitatea profesională”, a transmis Marcel Ciolacu, pe Facebook.

Acesta a mai precizat că, odată cu reformarea pensiilor speciale, România va primi o tranșă de peste 3 miliarde de euro din PNRR.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
2 ° C
2 °
1.1 °
75 %
4.6kmh
0 %
vin
11 °
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii