Rusaliile: Azi e Sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh

Rusaliile: Azi e Sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh

Rusaliile, cunoscute și drept Pogorârea (coborârea) Sfântului Duh, reprezintă o sărbătoare creștină importantă, prăznuită întotdeauna duminica, la 50 de zile după Paște. Sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh este considerată data de naștere a Bisericii Creștine.
Duminica Cincizecimii sau a Pogorârii Sfântului Duh, numită în popor și Duminica mare, este sărbatoarea anuala a Pogorârii Sfântului Duh peste Sfinții Apostoli, potrivit crestinortodox.ro.

Această minunată întâmplare este relatată de Noul Testament astfel: „Și când a sosit ziua Cincizecimii, erau toți împreună în același loc. Și din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, că de suflare de vânt ce vine repede, și a umplut toată casa unde ședeau ei. Și s-au umplut toți de Duhul Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grai. Și erau în Ierusalim locuitori iudei, bărbați cucernici, din toate neamurile care sunt sub cer. Și iscându-se vuietul acela, s-a adunat mulțimea și s-a tulburat, căci fiecare îi auzea pe ei vorbind în limba să” (Fapte 2, 1-6).

Tradiții 

Rusaliile reprezintă sărbătoarea populară care se celebrează în aceeași zi cu Cincizecimea, fiind dedicată îndeosebi spiritelor morților. Creștinii prăznuiesc Rusaliile timp de trei zile (în Moldova sau Transilvania), șapte zile (Muntenia și Oltenia) sau opt zile (în Banat). În mitologia românească, Rusaliile – cuvânt provenit din latinescul „rosalia” (sărbătoarea trandafirilor) – sunt considerate femei fabuloase din categoria Ielelor, fiicele lui Rusalim Împărat.

Tradiția spune că cei care păcătuiesc și nu respectă zilele de Rusalii sunt pedepsiți de iele, care le iau mințile sau îi pocesc, leacul pentru bolile lăsate de Rusalii fiind pelinul uscat pus sub pernă. Nu este indicat să dormi în noaptea de Rusalii afară, să mergi la fântână sau la răspântii.

În această zi se duc la biserică crengi de tei și frunze de nuc. După ce sunt sfințite, acestea se pun la streșinile caselor sau la icoane. Se spune că frunzele și florile de tei sfințite în ziua de Rusalii vindecă surzenia.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
-2.2 ° C
-1.7 °
-5 °
71 %
2.1kmh
0 %
Dum
6 °
lun
7 °
mar
7 °
mie
5 °
joi
10 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii