Eduard Hellvig și-a anunțat demisia de la conducerea SRI, după 8 ani de mandat. Într-o declarație de presă, prima din acest an, fostul director al Serivicului Român de Informații a spus că, din punctul său de vedere și-a îndeplinit toate obiective și a precizat că a discutat acest subiect cu președintele Klaus Iohannis şi că, de asemenea, l-a informat şi pe preşedintele Comisiei parlamentare de control al SRI.
„Pietrificarea în funcţie nu este bună. Ea poate duce la setarea de obiective greşite pentru instituţie, la confundarea funcţiei cu persoana care o deţine. Nu vreau să evit abordarea frontală a unui subiect legitim dezbătut în spaţiul public. Nu cred că este bine pentru democraţie ca o persoană să concentreze expunerea la informaţie secretă pentru un timp îndelungat. Consider că din moment ce mi-am atins obiectivele propuse, nu există niciun raţionament să continui să ocup această funcţie. Am reuşit restructurarea instituţiei, am promovat o nouă generaţie în funcţiile de conducere şi am pus la dispoziţia societăţii informaţii din Arhivele Fostei Securităţi”, a afirmat Eduard Hellvig, luni, în declaraţia de presă.
Hellvig spune că, din punctul lui de vedere, decizia de a pleca dintr-o funcție de putere este „gest de sănătate democratică.
„Este o cutumă greșită la noi ca cei care dețin funcții de putere să nu plece din ele decât în ultima clipă, eventual forțați. Majoritatea celor care dețin puterea nu renunță la ea din diverse motive. Personal, cred că este nevoie de un asemenea pas. (…) Este sănătos pentru democrație, pentru echilibrul puterilor în stat, ca un director de serviciu de informații să aibă un mandat limitat în timp”, a explicat Hellvig.
Eduard Raul Hellvig are 48 de ani și a fost cel de-al cincilea director al SRI, funcție pe care a preluat-o în 2 martie 2015.
Interimatul pentru funcția de director al SRI va fi asigurat de prim-adjunctul SRI, generalul Răzvan Ionescu. Înainte de a fi prim-adjunct al șefului SRI, acesta a condus o unitate centrală pentru combaterea amenințărilor transfrontaliere.
A.N.