România va crea o bază de instruire a piloților pentru avioane F-16. Astfel, la noi în țară se vor putea antrena atât piloții români cât și cei din statele aliate sau – pe viitor – din Ucraina.
Aceasta este una dintre deciziile luate joi, 6 iulie, în Consiliul Suprem de Apărare a Țării, prezidat de președintele Klaus Iohannis în pregătirea summitului NATO de la mijlocul acestei luni.
În cadrul ședinței CSAT a fost analizată implicarea României într-un proiect transatlantic nou, crearea în țara noastră a unei facilități de instruire a piloților pentru operarea avioanelor F-16, după cum transmite Administrația Prezidențială.
La noi va fi creat – împreună cu alți aliați și cu compania care proiectează avioanele F-16, un HUB regional pentru antrenamentul piloților, mai întâi cei români, urmând ca facilitatea să fie deschisă ulterior și participării piloților din statele aliate și partenere NATO, inclusiv din Ucraina.
România se va poziționa astfel ca lider regional în domeniul instruirii piloților F-16, mai arată sursa citată.
Președintele Klaus Iohannis va merge la summitul Nato care va avea loc la Vilnius între 11-12 iulie unde va discuta, printre altele, despre securitatea și apărarea pe flancul estic al NATO, dar și despre continuarea susținerii pentru Ucraina.