România este statul membru UE cu cea mai puternică creştere a vânzărilor cu amănuntul, conform datelor publicate de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
În UE, vânzările de alimente, băuturi şi tutun au înregistrat un declin de 0,3%, în timp ce vânzările de combustibili auto au crescut cu 0,3%, iar cele de produse non-alimentare nu s-au modificat.
În mai, comparativ cu perioada similară din 2022, volumul comerţului cu amănuntul a scăzut cu 2,9% în zona euro şi cu 3% în Uniunea Europeană.
În rândul statelor membre UE pentru care sunt disponibile datele, cea mai mare creştere a volumului comerţului cu amănuntul în mai, comparativ cu perioada similară din 2022, s-a înregistrat în Spania (7,3%), Cipru (6,1%) şi Malta (3,3%), cele mai semnificative scăderi fiind în Slovenia (minus 13,4%), Ungaria (minus 12,3%) şi Estonia (minus 9,6%).
România a raportat un avans anual de 3,2% în mai, faţă de un declin de 0,6% luna precedentă.
În UE, vânzările de alimente, băuturi şi tutun au înregistrat un declin de 3,5%, cele de combustibili auto au scăzut cu 2,5% iar cele de produse non-alimentare au înregistrat un recul de 2,4%.