Polițiștii din Alba fac cercetări la o grădiniță din Alba Iulia după ce un copil de un an și opt luni ar fi plecat, joi, din unitate fără să fie observat de anagajații instituției.
Polițiștii din Alba Iulia s-au sesizat din oficiu după ce, pe o rețea de socializare, a apărut informația potrivit căreia un minor ar fi fost găsit pe stradă, nesupravegheat.
Doar printr-o minune nu a pățit ceva, având în vedere traficul dintre Alba și Micesti. Nu vreau să mă gândesc la tălpile lui de la asfaltul încins…”, a fost postarea făcută joi, pe o rețea socială.
Din primele cercetări a rezultat că, joi, în jurul orei 11.00, copilul de un an și 8 luni ar fi părăsit incinta grădiniței, fără a fi observat de personalul instituției, fiind identificat de o tânără pe Calea Labului din Alba Iulia, la o distanță de aproximativ 200 de metri de unitatea de învățământ.
Copilul a fost dus de tânără la unitatea de învățământ, fără ca incidentul să fie sesizat poliției.
În cadrul verificărilor efectuate, polițiștii au identificat trei angajate ale unității de învățământ, în grija cărora se afla minorul în momentul în care ar fi părăsit incinta grădiniței. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neglijență în serviciu precum și pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs acest incident.