Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a explicat, luni, în legătură cu măsurile privind combaterea violenţei în şcoli, că îşi doreşte ca prevederile noii Legi a învăţământului pe acest subiect, şi anume Programul Naţional de combatere a violenţei în şcoli, să fie operaţionalizate cât mai repede. Ministrul a mai anunţat că au în plan o serie de campanii, împreună cu MAI şi cu alte entităţi.
”Avem deja în dezbatere publică, pe site-ul Ministerului Educaţiei, o procedură privind adresarea cazurilor de violenţă în şcoli, cu atribuţii deja discutate şi agreate cu alte entităţi cu responsabilităţi în aceste zone, fie că vorbin de Direcţiile de siguranţă şcolară, că vorbim despre DGASPC-uri, că vorbim despre unităţile de învăţământ în sine. Ea fiind în dezbatere publică urmează să primim contribuţiile societăţii civile pentru ca apoi să o putem populariza şi pentru ca apoi să poată fi utilizată în şcoli”, a spus ministrul Educaţiei, întrebată dacă vor veni cu măsuri privind prevenirea violenţei în şcoli, la începutul anului şcolar.
Ministrul a mai anunţat că se au în vedere mai multe campanii, împreună cu MAI şi cu alte entităţi.