O fată a fost descoperită decedată într-un parc din Mangalia. Poliţia are deja un suspect

O fată a fost descoperită decedată într-un parc din Mangalia. Poliţia are deja un suspect

Cadavrul unei fete a fost descoperit duminică dimineața într-un parc din Mangalia. Persoana moartă a fost identificată, în ciuda faptului că este desfigurată. Polițiștii au ajuns la concluzia că trupul aparțeine unei tinere în vârstă de 18 ani, din judeţul Vaslui. Mai mult, polițiștii au deja un suspect în acest caz.

„Ca urmare a sesizării din data de 6 august a.c., cu privire la faptul că o persoană de sex femeiesc a fost găsită decedată într-un parc din municipiul Mangalia, Compartimentul de Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța este abilitat să comunice următoarele:

La data de 6 august a.c., în jurul orei 05.30, polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia au fost sesizați cu privire la faptul că, într-un parc din municipiul Mangalia, se află cadavrul unei persoane de sex femeiesc.

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă. Cadavrul prezenta urme de violență, echipajul medical declarând, ulterior, decesul.

În cauză au fost efectuate cercetări și investigații de către polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Criminalistic și Poliției municipiului Mangalia, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.

În urma acestora, a fost stabilită identitatea persoanei vătămate, ca fiind o femeie, de 18 ani, din județul Vaslui.

Tot ca urmare a investigațiilor efectuate, a fost identificată și o persoană, de 18 ani, față de care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța”, se arată într-un comunicat al IPJ Constanţa.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie moderată
3.9 ° C
4.4 °
3.3 °
66 %
2.6kmh
0 %
Dum
4 °
lun
7 °
mar
7 °
mie
5 °
joi
9 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii