Primăria Sectorului 2 a dat în judecată Primăria Capitalei

Primăria Sectorului 2 a dat în judecată Primăria Capitalei

Primăria Sectorului 2 a dat în judecată Primăria Capitalei, după ce Nicușor Dan a decis să blocheze documentația de urbanism. Reprezentanții instituției spun că investițiile publice finanțate din PNRR vor fi afectate de decizia edilului Capitalei.

Însă ne referim acum la o a doua acțiune, cea deschisă de Uniunea Salvați România împreună cu Asociația Ecocivică, condusă de dl. Trifu, bun prieten cu primarul general Nicușor Dan și câteva persoane fizice reclamante, care urmăreau același lucru și anume anularea planul urbanistic zonal al Sectorului 2.

Surpriza pentru noi toți a fost acum două luni când instanța a anulat și suspendat planul urbanistic zonal până la judecarea completă a litigiului. Primăria Sectorului 2, în calitatea ei de pârât și de apărător al planului urbanistic zonal Sector 2, cere suspendarea provizorie a executării sentinței de suspendare dată acum două luni dintr-un motiv simplu: se pierd 8 miliarde de lei, circa 2 miliarde de euro din bani europeni, din PNRR și din fonduri europene destinate proiectelor publice pentru Sectorul 2 și trebuie să menționez că parte dintre ele sunt destinate unor proiecte privind spațiile verzi”, a declarat avocatul Radu Dinulescu la Antena 3 CNN.

”În data de 18.08.2023 s-au prezentat în regim de urgență la Curtea de Apel reprezentații Primarului General al Municipiului București într-o procedură excepțională prin care consilierii juridici reprezentanți ai Sectorul 2 al Municipiului București au solicitat ridicarea suspendării documentației de urbanism exclusiv pentru obiective publice de importanță națională și municipală. Obiectivele publice enumerate sunt în diferite stadii procedurale în cadrul programelor europene PNRR, POR, POIM, PO Transport, PODD, PO Sănătate, AFM, Anghel Saligny etc., și alte programe de finanțare, aflându-se în imposibilitatea respectării graficelor de lucrări, termenelor asumate.

Printre obiective publice afectate și care au finanțare prin PNRR sau prin alte programe europene și naționale regăsim Baza Sportivă Multifuncțională – Dinamo București;
Complexul Sportiv Național de Tenis-Lia Manoliu, Ansamblu medical nou – Institutul Clinic Fundeni, Spital nou – Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare „PROF. DR. C.C. ILIESCU” București, Centru de Excelență în Oncologie cu un regim de înălțime 3S+P+4E+5Er „PROF. DR. C.C. ILIESCU” București, Realizarea rețea de infrastructură pentru transportul verde în cadrul programului finanțat prin PNRR-Componenta C10 Fondul Local, Investiția I.1.4., respectiv Amenajare Piste de Biciclete pe raza Sectorului 2, Extindere traseu cale de rulare tramvai -tronson dublu- și realizare zone de interconectare/ joncțiune cu tronsoanele existente Pipera-Pantelimon, Realizarea celor 3 pasaje – Gherghiței, Baicului, Ferdinand prin Programul Anghel Saligny, Amenajarea, reconfigurarea, sistematizarea zonelor (malurile) aferente salbei de lacuri situate pe raza teritorial administrativă a Sectorului 2 etc
.

La apelul menționat și constituit pe cale excepțională s-au prezentat reprezentații Primarului General, reprezentanți care au susținut în mod vehement că aceste proiecte sunt lipsite de importanță și totodată solicitând menținerea suspendării PUZ asupra acestor obiective publice de interes național și municipal.

O astfel de intervenție afectează grav întregul program de finanțare asumat de Guvern în atragerea fondurilor europene și implicit prejudicierea gravă bugetului consolidat cu peste 8,5 miliarde RON.

Obiectivele publice de interes național demarate în baza PUZ nu pot fi continuate în lipsa acestuia, iar procedurile de realizarea a documentațiilor tehnice în termenele asumate este imposibilă.

Se pare că Sectorul 2 este sabotat de Primarul General care a transmis oficial instanței solicitarea de menținere a suspendării asupra obiectivelor publice cu finanțare europeană, făcând astfel imposibilă realizarea acestora.  Încercarea de a salva obiectivele publice finanțate a fost distrusă de Primarul General care refuză în mod sistematic să contribuie la îmbunătățirea calității vieții cetățenilor, eliminând unul câte unul proiectele municipale și naționale care au deja finanțare.

O astfel de situație fără precedent afectează grav posibilitatea ca obiectivele publice sa mai poată fi implementate în timp. Investițiile inițiate si asumate în fata Comisiei Europene, în cadrul programelor de finanțare se află în pericol, acestea necesitând un cadru administrativ stabil pentru respectarea graficelor de implementare”, se arată într-un comunicat.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
-2 ° C
-1.1 °
-4 °
71 %
3.1kmh
0 %
Dum
6 °
lun
7 °
mar
6 °
mie
5 °
joi
8 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii