FACIAS: 94% dintre cetățeni declară că au fost abuzați de o instituție a statului

FACIAS: 94% dintre cetățeni declară că au fost abuzați de o instituție a statului

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS), în cadrul unui proiect privind abuzurile instituțiilor statului la adresa cetățenilor, a prezentat primele concluzii.

„Mesajele românilor relevă o realitate dezastruoasă: abuzurile statului există în aproape toate instituțiile publice. Daniela, unul dintre cetățenii care a răspuns apelului FACIAS, ne povestește că experiența ei cu funcționarii statului i-a transmis, aproape fără excepție, o atitudine de sfidare a cetățeanului, o atitudine prin care funcționarii statului tratează cu sarcasm, cu ostilitate cetățenii. „Este foarte grav ce se întâmplă în instituții, iar dacă oamenii nu vor avea curajul să spună lucrurilor pe nume, nimic nu se va schimba și totul va fi și mai rău”, ne-a spus Daniela. Margareta ne transmite că există o caracatiță a abuzurilor care a acaparat toate instituțiile statului, indiferent de domeniu: „Suntem umiliți și înjosiți indiferent în ce instituție mergem”.

Cei mai mulți cetățeni au reclamat faptul că cel mai des s-au simțit abuzați în instituțiile medicale. Fie că vorbim de medici, asistenți sau persoane care sunt acolo doar să asigure paza instituției. Cetățenii reclamă abuzurile diverse, cereri de șpagă pentru a li se permite vizitarea rudelor, refuzuri în a elibera cardul de sănătate sau a adeverințelor medicale și chiar condiționări cu bani din partea medicilor pentru efectuarea unor proceduri medicale”, transmite FACIAS într-un comunicat de presă.

Potrivit FACIAS, o posibilă soluție pentru a reduce numărul abuzurilor este reducerea interacțiunilor dintre cetățeni și angajații instituțiilor, prin implementarea unor sisteme informatice moderne.

„Din păcate, nivelul abuzurilor din partea funcționarilor statului a atins, în prezent, un prag critic, încât românii au ajuns în punctul în care nu îți mai doresc interacțiunea cu aceștia. Se pare însă că digitalizarea instituțiilor este soluția pe care o văd aceștia pentru a diminua rata abuzurilor. Viorica spune că interacțiunea cu funcționarii ANAF a fost una înfiorătoare, fiind umilită constant de aceștia, dar soluția a fost digitalizarea. „Am fost adusă în starea să ies în hohote de plâns de la ANAF de mai multe ori, cu tensiunea mare, la un pas de a leșina, unde funcționarii m-au umilit. Am fost fericită când a apărut ghiseul.ro și nu a trebuit să mă mai duc la inspectorii aroganți sau la primărie”, mai spune FACIAS.

Într-un sondaj realizat de FACIAS, marea majoritate a celor intervievați au spus că au fost, cel puțin o dată în viață, victime ale abuzurilor instituțiilor statului.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ninsoare
0.5 ° C
1.1 °
-1 °
81 %
2.6kmh
0 %
vin
12 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii