Comisia Europeană propune un sprijin financiar în valoare de 33,9 milioane euro din Fondul de solidaritate al Uniunii Europene pentru a oferi asistenţă României în urma daunelor provocate de secetă gravă din vara anului 2022, relatează News.ro.
„Comisia Europeană propune astăzi, 23 august, un sprijin financiar în valoare de 33,9 milioane euro din Fondul de solidaritate al Uniunii Europene (FSUE) pentru a oferi asistenţă României în urma daunelor cauzate de o secetă severă în vara anului 2022. Asistenţa FSUE poate acoperi o parte din costurile operaţiunilor de urgenţă şi de redresare, precum repararea infrastructurii deteriorate, protecţii pentru populaţie, asigurarea infrastructurii de prevenţie şi protejarea patrimoniului cultural, precum şi operaţiunile de curăţare”, anunţă CE.
Operaţiunile de urgenţă şi de redresare pot fi finanţate retroactiv de FSUE, începând din prima zi a dezastrului. „În fiecare an, ne confruntăm cu impactul devastator al schimbărilor climatice şi al unor dezastre naturale cu o frecvenţă şi o amploare din ce în ce mai mari. Cu toate că prevenţia, adaptarea la schimbările climatice şi atenuarea efectelor acestora, inclusiv cu sprijinul politicii de coeziune, rămân esenţiale, asistenţa FSUE este indispensabilă în urma dezastrelor naturale majore. Această solidaritate este în ADN-ul UE şi nu se opreşte la frontierele sale.
Astăzi, Comisia a propus un sprijin din FSUE pentru România, care a suferit daune majore vara trecută”, spune comisarul pentru coeziune şi reforme, Elisa Ferreira. Propunerea Comisiei necesită aprobarea autorităţii bugetare, iar Comisia nu se poate antepronunţa cu privire la avizul acesteia. După aprobarea propunerii de mobilizare de către autoritatea bugetară, Comisia va proceda la elaborarea deciziei de punere în aplicare a Comisiei privind acordarea asistenţei FSUE. Odată adoptată decizia, ajutorul financiar poate fi plătit într-o singură tranşă.
FSUE este unul dintre principalele instrumente ale UE pentru redresare în urma dezastrelor şi reprezintă o expresie concretă a solidarităţii UE. El sprijină statele membre şi ţările candidate prin oferirea unei contribuţii financiare în urma producerii unor dezastre naturale grave. Începând din aprilie 2020, în cadrul eforturilor UE de combatere a pandemiei de COVID-19, domeniul de aplicare al FSUE a fost extins pentru a acoperi urgenţele majore de sănătate publică.
FSUE a fost creat după inundaţiile grave care au avut loc în Europa Centrală în vara anului 2002, în principal pentru a sprijini operaţiunile de urgenţă şi de redresare ale ţărilor eligibile în urma producerii unor dezastre naturale. Între 2002 şi 2022, FSUE a mobilizat în total peste 8,2 miliarde euro pentru intervenţii în 127 de dezastre (107 dezastre naturale şi 20 de urgenţe sanitare) în 24 de state membre (plus Regatul Unit) şi în 3 ţări în curs de aderare (Albania, Muntenegru şi Serbia). FSUE este mobilizat în urma cererilor depuse de ţările eligibile şi a evaluării eligibilităţii acestora.
În perioada 2021-2027, el este inclus în nou-instituita rezervă pentru solidaritate şi ajutoare de urgenţă. În iunie 2023, în cadrul pachetului de evaluare la jumătatea perioadei a CFM, Comisia a propus majorarea cu 2,5 miliarde euro a rezervei pentru solidaritate şi ajutoare de urgenţă pentru perioada 2024-2027, cuantumul urmând să fie împărţit între FSUE şi un alt instrument (rezerva pentru ajutoare de urgenţă), deoarece pachetul financiar actual s-a dovedit a fi insuficient pentru a răspunde tuturor nevoilor în contextul survenirii unor dezastre mai frecvente şi mai intense în UE şi la nivel mondial.