Posesorii de trotinete electrice care pot atinge o viteză maximă constructivă de peste 25 km/h vor fi obligați să le asigure RCA chiar din acest an, potrivit unor modificări legislative pregătite de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), pentru transpunerea unei Directive UE care modifică legislația RCA.
Directiva 2021/2118/CE, care va modifica legislația RCA, ar trebui transpusă în legislația națională chiar din acest an. Aceasta prevede redefinirea termenului de „vehicul” astfel încât obligația asigurării RCA să se extindă și la anumite trotinete electrice, au precizat pentru hotnews.ro oficialii ASF.
Directiva UE trebuie implementată în legislația națională până la data de 23 decembrie 2023, iar ASF va include aceste dispoziții în proiectul de lege privind modificarea legii RCA la care lucrează în prezent, notează hotnews.ro.
Deși în textul Directivei UE nu este precizat cu claritate termenul de „trotinetă electrică”, ASF susține că pentru anumite trotinete electrice se va introduce asigurarea obligatorie RCA.
„Directiva 2021/2118/CE de modificare a Directivei 2009/103/CE privind asigurarea de răspundere civilă auto și controlul obligației de asigurare a acestei răspunderi, modifică definiția vehiculului, definiție ce este în legătură cu obligația de a introduce o asigurare pentru acestea. Astfel, se definește vehiculul după cum urmează:
(a) orice autovehicul (n.n. – vehicul cu motor) acționat exclusiv în mod mecanic pe uscat, dar care nu se deplasează pe șine, cu:
- o viteză maximă constructivă mai mare de 25 km/h; sau
- o masă proprie maximă mai mare de 25 kg și o viteză maximă constructivă mai mare de 14 km/h;
(b) orice remorcă destinată utilizării cu un vehicul menționat la litera (a), indiferent dacă este cuplată sau necuplată.
Fără a aduce atingere literelor (a) și (b), vehiculele pentru scaune rulante destinate exclusiv utilizării de către persoanele cu dizabilități fizice nu sunt considerate vehicule în sensul prezentei directive;
Așadar, în transpunerea legislației europene în legislația națională din România nu vorbim de introducerea obligației de asigurare pentru orice fel de trotinetă electrică, ci doar pentru acelea care se încadrează în criteriile tehnice de mai sus.
Pentru celelalte trotinete sau vehicule care nu se încadrează în aceste criterii există opțiunea încheierii unei asigurări facultative ce acoperă răspunderea proprietarului sau a conducătorului, aceasta în măsura în care în mod voluntar proprietarii acestora vor dori încheierea unor astfel de contracte”, se precizează în motivarea ASF, citată de HotNews.ro.
Cât va costa asigurarea RCA pentru trotinetele electrice?
În noua legislație RCA este specificat doar faptul că polițele de asigurare pot fi încheiate pe o perioadă de cel mult 12 luni, fără să fie specificate alte detalii. De aceea, este posibil să apară polițele pe stilul englezesc, care sunt valabile pentru câteva zile sau chiar câteva ore.
Potrivit noului proiect, apare și faptul că despăgubirile în cazul daunelor morale pentru accidente soldate cu decese vor fi plafonate.
Deși nu este deocamdată nimic oficial, proprietarii de trotinete și de biciclete electrice ar putea plăti aproximativ 150 de lei pe an pentru o asigurare obligatorie RCA. În prezent, doar firmele care închiriază astfel de vehicule pe două roţi sunt obligate să aibă echivalentul RCA. Conform unui proiect separat, depus în Parlament, poliţia locală va putea da amenzi conducătorilor de trotinete electrice care nu respectă normele rutiere.
Iniţiatorii acestui proiect legislativ arată că prevederea este necesară deoarece, în 2022, a fost modificat Codul Rutier, în sensul în care au fost introduse reguli pe care utilizatorii de trotinete electrice trebuie să le respecte.
În acest sens, potrivit art. 101 din OUG nr. 195/2002 – Codul Rutier, conducerea unei biciclete sau a unei trotinete electrice pe drumurile publice fără mijloace de iluminare şi dispozitive reflectorizant-fluorescente în stare de funcţionare, pe timp de noapte, ori fără îndeplinirea condiţiilor tehnice minime stabilite prin regulament constituie contravenţie sancţionată cu amendă din clasa a III-a de sancţiuni.