Echipajul unui elicopter IAR 330 Puma al Forțelor Aeriene Române, din Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu, a identificat miercuri, în jurul orei 11.30, în zona localităților Nufărul și Victoria, din județul Tulcea, fragmente care ar fi putut proveni de la o dronă, dispersate pe o suprafață de câteva zeci de metri, a anunțat Ministerul Apărării într-un comunicat.
Conform procedurilor, un alt elicopter al Forțelor Aeriene Române, din Baza 90 Transport Aerian de la Otopeni, a fost trimis în zonă cu o echipă specializată la bord, pentru a efectua cercetări preliminare în teren și ridicarea de probe pentru efectuarea expertizărilor.
Anterior, instituiția anunțase că, în baza informaţiilor primite de la ISU Tulcea cu privire la sesizări telefonice prin serviciul 112 despre posibile cazuri de impact de dronă într-un sector cuprins între localităţile Nufăru, Malcoci şi Valea Nucarilor din judeţul Tulcea, echipe ale Armatei investighează aceste situaţii.
Forţele ruse au continuat, în noaptea de marţi spre miercuri, atacurile asupra infrastructurii portuare ucrainene de la Reni şi Ismail, în proximitatea graniţei dintre Ucraina şi România.
Ministerul Apărării Naţionale susţine, într-un comunicat de presă, că a monitorizat în timp real situaţia aeriană în zonele de responsabilitate.
„Ca urmare a detectării grupurilor de drone care se îndreptau spre porturile ucrainene, MApN a notificat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, începând cu ora 00,45, cu privire la zonele specifice din judeţele Tulcea şi Galaţi, aflate în proximitate, cu potenţialul de a fi afectate de riscurile asociate acestei situaţii. Starea de prealertă aeriană în aceste zone a încetat la ora 5,00”, spune Ministerul Apărării.
De asemenea, în cooperare cu alte instituţii ale Sistemului naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, MApN investighează posibile cazuri de impact de dronă pe teritoriul României.
„Ca urmare a evoluţiei situaţiei şi în baza informaţiilor primite de la ISU Tulcea, cu privire la sesizări telefonice prin serviciul 112 despre posibile cazuri de impact de dronă într-un sector cuprins între localităţile Nufăru, Malcoci şi Valea Nucarilor, judeţul Tulcea, echipe ale MApN, în cooperare cu forţe şi mijloace din alte instituţii ale Sistemului naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, investighează aceste situaţii. Vom reveni cu detalii, în funcţie de datele primite din teren. Forţele MApN rămân în alertă şi vor continua cercetările în zonele în care pot să apară riscuri ca urmare a acestei situaţii”, transmite MApN.
Ministerul Apărării Naţionale condamnă cu fermitate atacurile executate de Federaţia Rusă împotriva unor obiective şi elemente de infrastructură civilă din porturile ucrainene de la Dunăre. Aceste atacuri sunt nejustificate şi în gravă contradicţie cu regulile dreptului internaţional umanitar, susţine MApN.
De asemenea, MApN rămâne în contact permanent cu structurile aliate, care sunt informate în timp real cu privire la situaţia generată de aceste atacuri.
Forţele ruse au atacat marţi noaptea cu drone portul ucrainean Izmail, avariind infrastructura, a anunţat miercuri guvernatorul regiunii Odessa din Ucraina, Oleg Kiper, citat de Reuters şi AFP.
Mesajul a fost transmis în jurul orei 1,00 populaţiei din oraşul Isaccea şi din comunele Luncaviţa, Grindu, Ceatalchioi, Chilia, Somova, Pardina şi Văcăreni.
„Există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Păstraţi-vă calmul! Adăpostiţi-vă în beciuri sau adăposturi de protecţie civilă. În lipsa unui adăpost, rămâneţi în interiorul casei, departe de geamuri şi pereţi exteriori. Durata estimată: 90 de minute”, se menţionează în mesajul RO-ALERT.