Cinci persoane au murit, marți, în accidentul de pe autostrada A1, acolo unde un microbuz a fost prins între două autotrenuri, a anunțat purtătorul de cuvânt al ISU București-Ilfov, Daniel Vasile.
„A fost o intervenție complexă, în care au fost implicate mai multe resurse pentru intervenție. Mă refer aici la forțe din cadrul ISU București-Ilfov și din cadrul ISU Giurgiu (…). Au fost două autotrenuri, iar între acestea a fost găsit de echipajele de intervenție un vehicul pentru transport, unde nu au putut fi constatate încă de la bun început numărul de persoane care se găsesc în interior.
După etapele și acțiunile de descarcerare, din nefericire, au fost identificate cinci persoane, toate decedate”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU București-Ilfov, Daniel Vasile, pe B1 TV.