Autorităţile publice au la dispoziţie peste 5 miliarde euro pentru investiţii în dezvoltarea oraşelor şi comunelor din România

Autorităţile publice au la dispoziţie peste 5 miliarde euro pentru investiţii în dezvoltarea oraşelor şi comunelor din România

Autorităţile publice au la dispoziţie peste 5 miliarde euro pentru investiţii în modernizarea şi dezvoltarea oraşelor şi comunelor din România în această toamnă. Sunt fonduri pentru infrastructura rutieră, energie regenerabilă, mobilitate şi regenerare urbană, arată o analiză a companiei REI Group, potrivit news.ro.

”5 miliarde de euro, cuprinse în nu mai puţin de 13 scheme de finanţare, cu alocări între 90 de milioane de euro şi Programul Regional, cu peste 4 miliarde euro, au la dispoziţie autorităţile publice locale în această toamnă, sume ce pot fi accesate de Unităţile Administrativ Teritoriale (UAT) pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere, creşterea eficienţei energetice – prin investiţii în energie verde, mobilitate şi regenerare urbană”, arată compania.

„Autorităţile publice locale au la dispoziţie peste 5 miliarde de euro, bani proveniţi din fonduri europene, pentru dezvoltarea comunităţilor din toată România, iar o parte din schemele de finanţare au deja Ghiduri disponibile, pentru care avem proiecte în lucru şi pe care ne pregătim să le depunem. Ne bucurăm să avem peste 30% cotă de piaţă din proiectele depuse pe majoritatea schemelor dedicate autorităţilor publice, ceea ce se traduce în sute de proiecte care au obţinut finanţare şi autorităţi care derulează proiecte importante pentru revitalizarea comunităţilor pe care le reprezintă”, a declarat Roxana Mircea, managing partner REI Grup.

Lista principalelor scheme de finanţare

Octombrie – Platforme gunoi de grajd – PNRR – C3

Buget: 228,3 milioane euro

Solicitanţi eligibili: UAT (Unităţi administrativ teritoriale) municipii, oraşe şi comune cu minimum 500 UVM, ideal pe zone cu nitraţi;

Valoare eligibilă proiect: maximum 1 milion euro;

Cofinanţare: 0%; consultanţa şi proiectarea sunt eligibile;

Activităţi eligibile:

construirea şi dotarea de platforme (4 tipuri de platforme, minim 2.000 mp necesari, inclusiv teren extravilan/păşune);

modernizare platforme existente: dotarea cu utilaje şi echipamente specifice.

Octombrie – noiembrie – Fondul pentru Modernizare – UAT

Buget: 500 milioane euro

Solicitanţi eligibili: UAT municipii, oraşe şi comune;

Valoare eligibilă proiect: 20 milion euro – maxim 1,1 mil. euro / MWh

Cofinanţare: 0%; consultanţa şi proiectarea sunt eligibile;

Activităţi eligibile: instalarea de panouri fotovoltaice pe clădiri şi/sau pe teren pentru asigurarea consumului propriu de energie electrică la nivelul UAT (iluminatul public, iluminatul în incinta unităţilor, consumul de energie electrică în clădirile unităţilor şi clădirile publice în care nu se desfăşoară activităţi economice de către terţi – primărie, cămin cultural, creşă/grădiniţă/unităţi învăţământ/unităţi medicale de stat/centre îngrijire bătrâni, etc.).

Octombrie – noiembrie – Eficienţă energetică pentru clădiri publice – AFM

Buget: 90 milioane euro

Solicitanţi eligibili: UAT municipii, oraşe şi comune;

Valoare eligibilă proiect: în funcţie de categoria de UAT;

Cofinanţare: 0% consultanţa şi proiectarea sunt eligibile;

Activităţi eligibile:

măsurile de creştere a eficienţei energetice (cu asigurarea condiţiilor de confort interior) includ lucrări de intervenţie/activităţi aferente investiţiei de bază (TIP I);

măsurile conexe (TIP II) care contribuie la implementarea proiectului pentru care se solicită finanţare şi care nu conduc în mod direct la creşterea eficienţei energetice, dar includ lucrări de intervenţie/activităţi aferente investiţiei de bază.

Octombrie – noiembrie – Tranziţie Justă – judeţele HD, GJ, DJ, PH, GL, MS

Buget: 250 milioane euro

Alocare financiară: minim 10% din alocarea fiecărui judeţ;

Solicitanţi eligibili: UAT municipii, oraşe şi comune;

Valoare eligibilă proiect: 5 milion euro

Activităţi eligibile: dezvoltarea de capacităţi de mici dimensiuni de producţie, transport si stocare de energie RES (fotovoltaică, eoliană sau geotermală, inclusiv pompe de căldură) pentru consum propriu a clădirilor publice în care funcţionează şcoli, spitale, cămine pentru persoane vârstnice, creşe, servicii sociale, centre de formare profesională, etc, fără afectarea principiului de promovare a serviciilor de îngrijire în comunitate.

Octombrie – noiembrie – AFIR – DR 27 – Drumuri agricole

Buget: 100 milioane euro

Solicitanţi eligibili: Comunele (Unităţi Administrativ Teritoriale) şi asociaţiile acestora, înfiinţate conform legislaţiei naţionale în vigoare;

Valoare eligibilă proiect: 1 milion euro;

Cofinanţare: 0%, consultanţa şi proiectarea sunt eligibile;

Activităţi eligibile: construcţia, extinderea şi/sau modernizarea reţelei de drumuri agricole prin facilitarea accesului la minim 15 agenţi agricoli şi în cazul unor suprafeţe agricole de minimum 4.400 hectare (pentru punctaj 60+).

Octombrie – noiembrie – AFIR – DR 28 – Drumuri de interes local

Buget: 200 milioane euro

Solicitanţi eligibili: Comunele (Unităţi Administrativ Teritoriale) şi asociaţiile acestora, înfiinţate conform legislaţiei naţionale în vigoare;

Valoare eligibilă proiect: 1 milion euro;

Cofinanţare: 0%, consultanţa şi proiectarea sunt eligibile;

Activităţi eligibile: construcţia, extinderea şi/sau modernizarea reţelei de drumuri de interes local.

Octombrie – Noiembrie – AFM – Alimentare cu apă şi canalizare

Solicitanţi eligibili: Comunele (Unităţi Administrativ Teritoriale)

Valoare eligibilă proiect: 12 milioane lei < 5.000 locuitori, 20 milioane lei – 5.001-10.000 locuitori, 30 milioane lei, 10.000+ locuitori;

Cofinanţare: 0%, consultanţa (4%) şi proiectarea sunt eligibile;

Activităţi eligibile: construcţia, extinderea şi/sau modernizarea reţelei de alimentare cu apă şi /sau canalizare.

Octombrie – noiembrie: Programe Regionale, minimum 500 milioane euro / regiune

Proiecte de digitalizare a administraţiei publice locale

Finanţare: 98%

Cheltuieli eligibile: investiţii în dezvoltarea infrastructurii, serviciilor şi echipamentelor IT (hardware & software)

Eficienţă energetică clădiri publice

Finanţare: 98%

Cheltuieli eligibile: anveloparea clădirillor, înlocuirea tâmplăriei exterioare, refacerea instalaţiilor, înlocuirea corpurilor de iluminat, panouri fotovoltaice şi solare, pompe de căldură geotermale şi în limita unui procent de ~ 15% măsuri conexe şi de consolidare a clădirilor

Eficienţă energetică clădiri rezidenţiale

Finanţare: 95%

Cofinanţare: UAT – 3%; Asociaţii proprietari – 2%

Cheltuieli eligibile: anveloparea clădirilor, înlocuirea tâmplăriei exterioare, refacerea instalaţiilor, înlocuirea corpurilor de iluminat, panouri fotovoltaice şi solare, pompe de căldură geotermale şi în limita unui procent de ~ 15% măsuri conexe şi de consolidare a clădirilor

Mobilitate urbană

Solicitanţi eligibili: UAT municipii şi oraşe;

Finanţare: 98%

Cheltuieli eligibile:

Înfiinţarea, dezvoltarea şi optimizarea sistemelor de transport public;

Achiziţia de mijloace de transport urban ecologice şi infrastructura necesară acestora (configurarea/modernizarea/lărgirea/reconfigurarea străzilor din oraşe şi din zona urbană funcţională) şi implementarea măsurilor de siguranţă rutieră;

Înfiinţarea, modernizarea, extinderea şi dotarea infrastructurii pentru deplasări nemotorizate, inclusiv configurarea/ modernizarea/ lărgirea/reconfigurarea străzilor din oraşe şi intervenţii asupra sistemului de iluminat public aferent traseului reabilitat, amenajarea de zone pietonale, introducerea de sisteme de bike-sharing, sisteme de monitorizare;

Achiziţionarea de autobuze/microbuze pentru transport şcolar;

Dezvoltarea unor culoare de mobilitate urbană, inclusiv prin intervenţii în depourile/ autobazele pentru transport public şi infrastructura tehnică aferentă precum şi pentru retehnologizarea lor;

Dezvoltarea infrastructurii pentru combustibili alternativi, inclusiv infrastructură de producere de energie din surse regenerabile.

Investiţii în infrastructura de învăţământ

Solicitanţi eligibili: UAT municipii, oraşe şi comune

Finanţare: 98%

Cheltuieli eligibile:

Construirea/reabilitarea/modernizarea/consolidarea/extinderea/dotarea infrastructurii educaţionale publice (creşe, grădiniţe, şcoli primare şi gimnaziale, licee şi chiar universităţi);

Achiziţionarea de autobuze/microbuze şcolare pentru şcolile greu accesibile;

Reabilitarea/ modernizarea/ dotarea infrastructurii aferente centrelor regionale de formare profesională a adulţilor.

Proiecte de regenerare urbană, patrimoniu cultural şi turism

Solicitanţi eligibili: UAT-uri municipii, oraşe şi comun

Finanţare: 98%

Cheltuieli eligibile:

Protecţia, conservarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural prin activităţi de restaurare, consolidare, extindere, accesibilizare şi dotare a monumentelor istorice de categoria A, inclusiv servicii de digitizare/digitalizare în scop educativ, precum şi activităţi de marketing şi promovare turistică;

Construcţia, reabilitarea, modernizarea, extinderea şi dotarea infrastructurii de turism şi/sau agrement;

Investiţii de regenerare urbană (creare / modernizare / reabilitare / extindere / dotare) în spaţiile destinate utilizării publice (parcuri, zone verzi de mici dimensiuni, piaţete, scuaruri, pieţe publice, locuri de joacă pentru copii, pieţe agroalimentare, etc.) prin demolarea clădirilor/structurilor situate pe terenurile supuse intervenţiilor, amenajarea spaţiilor verzi (aducerea terenului la starea iniţială; modelarea terenului; montarea elementelor constructive de tipul alei, foişoare, pergole, grilaje etc.; plantarea/gazonarea suprafeţelor, inclusiv plantare arbori), precum şi crearea de facilităţi pentru activităţi sportive şi recreaţionale de mici dimensiuni (ex. terenuri de sport, etc.), instalare reţele Wi-Fi, iluminat public şi supraveghere video în spaţiile publice, dotare cu mobilier urban (bănci, coşuri de gunoi, etc.). De asemenea, sunt eligibile ca activităţi conexe pe amplasamentul proiectului de regenerare urbană şi înlocuirea şi/sau racordarea la utilităţi publice, inclusiv realizare alei pietonale, trotuare, piste de biciclete, reabilitare/modernizare parcări şi căi de acces;

Investiţii (reabilitare/modernizare/extindere şi dotare) în clădiri destinate utilizării publice pentru activităţi culturale şi recreative.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
4 ° C
4.1 °
4 °
75 %
4.6kmh
0 %
vin
10 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
6 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii