Doi tineri de 19 ani, din localitatea Holbav, au murit într-un accident cu motocicletele. Ei au plecat cu motocicletele pe un câmp din zonă, iar în timpul conducerii, s-au ciocnit frontal, potrivit datelor IPJ Brașov.
Din cercetările polițiștilor, a reieșit că tinerii nu purtau echipamente de protecţie, nu aveau pe cap cască, iar motocicletele lor nu aveau sistem de iluminare. De asemenea, niciunul dintre ei nu avea permis de conducere.
În acest caz, a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, ancheta efectuându-se sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărneşti, a precizat IPJ Braşov.