Tichetele de pensii cu ajutoarele pentru pensionarii cu venituri de sub 3.000 de lei au fost tipărite, iar banii vor ajunge începând cu prima jumătate a lunii octombrie, a scris Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS), pe pagina oficială de Facebook.
„Au fost tipărite tichetele de pensii cu ajutoarele pentru pensionarii cu venituri sub 3.000 de lei, banii vor ajunge începând cu prima jumătate a lunii octombrie. În prima jumătate a lunii octombrie va începe livrarea pensiilor prin mandat poştal, iar de pe 12 octombrie vor fi alimentate conturile pentru beneficiarii care au optat pentru încasarea pensiilor pe card”, conform ministerului de resort.
MMPS precizează, totodată, că a doua tranşă a ajutorului pentru pensionarii cu venituri de sub 3.000 de lei/lună va fi livrată în octombrie împreună cu pensiile, aşa cum prevede OUG nr. 168/2022. „În acest sens, deja au fost tipărite tichetele care vor ajunge în cel mai scurt timp la beneficiari. În tichetele de pensii care ajung în octombrie este menţionat şi cuantumul ajutorului”, notează instituţia.