Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, transmite un mesaj de liniște către populația României, subliniind faptul că în prezent țara noastră este sigură. Cu toate acestea, el subliniază că nu putem exclude posibilitatea producerii unor incidente similare celor recente în Delta Dunării, unde au fost descoperite fragmente de drone de proveniență rusă.
„România nu se află în conflict cu nimeni în acest moment. Eu am fost acolo (în Deltă, n.r.) încă de când s-au găsit resturile de drone. Posibilitatea ca astfel de incidente să apară, există, ca să vorbim în termeni realişti. Facem tot ce ţine de noi, şi am comunicat public măsurile suplimentare pe care le-am luat, după ce resturi de drone au fost găsite pe teritoriul României. Facem tot posibilul să asigurăm un climat de normalitate. În ceea ce priveşte siguranţa pe care o putem avea, da, România este o ţară sigură la ora actuală, este într-o perioadă de pace, dar nu putem să nu aducem în discuţie componenta de proximitate pe care acest război de agresiune (al Rusiei n.red.), război neprovocat, în proximitate şi la graniţele României, îl aduce pentru preocuparea pe care cetăţenii acestei ţări o au”, a afirmat Angel Tîlvăr, potrivit Romania TV.
Tîlvăr a evidențiat că Ministerul Apărării examinează posibilitatea aducerii de noi echipamente pentru Forțele Armate, însă este crucială realizarea unor evaluări corespunzătoare în acest scop.
„Trebuie să vedem cât mai multe variante şi, ţinând cont de suportul legislativ pe care îl avem, să luăm cele mai bune decizii. Este un subiect care preocupă opinia publică şi vrem să ne ridicăm la înălţimea aşteptărilor acesteia. Se preconizează dobândirea de echipamente care – ţinând seama de deciziile de la Vilnius, prin care România a reuşit să propună şi să profileze Marea Neagră ca fiind un spaţiu de interes din punct de vedere militar, ţinând cont că suntem la graniţa de est a Uniunii Europene şi a NATO – să ne permită ca Marea Neagră, din punct de vedere al securităţii, să fie o zonă sigură”, a afirmat ministrul Angel Tîlvăr.