Ministrul Familiei a anunțat că susține montarea de camere de supraveghere în fiecare casă familială unde locuiesc copiii instituționalizați

Ministrul Familiei a anunțat că susține montarea de camere de supraveghere în fiecare casă familială unde locuiesc copiii instituționalizați

Ministrul Familiei, Natalia Intotero, a anunțat că susține montarea de camere de supraveghere în fiecare casă familială unde locuiesc copiii instituționalizați.

„Ne propunem realizarea unui sistem integrat care să cuprindă Registrul Unic al Copilului, referitor la copiii instituţionalizaţi, din momentul în care ei intră în sistem, date despre părinţi, stare de sănătate, precedente penale, dacă sunt sau nu vizitaţi, până când el iese din sistem şi ajunge un adult realizat”, a afirmat Natalia Intotero, în Comisia pentru muncă a Camerei Deputaţilor, potrivit Agerpres.

Acum încercăm, prin aceste aspecte, să nu mai existe dispariţia unora, trafic de persoane şi aşa mai departe. (…) Acest sistem va fi accesat de persoanele cu ORNISS, va fi gestionat de STS”, a adăugat aceasta.

Ministrul a precizat că următoarea etapă este montarea de camere de supraveghere în fiecare casa familială.

„Şi următoarea etapă, pornind de la această platformă, unde putem include şi mamele minore, este ca în fiecare casă familială, acolo unde locuiesc copiii instituţionalizaţi, să susţinem montarea camerelor de supraveghere, cu excepţia zonelor intime, dormitor şi baie.

Pe holuri, în bucătărie, în zonele unde se depozitează alimentele, în curte e foarte important să existe aceste camere de supraveghere, care soluţionează cumva anumite abuzuri din partea unora care nu au înţeles rolul dedicat al lor în acest domeniu de activitate.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
4 ° C
4.1 °
4 °
75 %
4.6kmh
0 %
vin
10 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
6 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii