56 de organizații neguvernamentale și persoane din mediul academic au semnat o scrisoare deschisă prin care cer introducerea cotelor de gen pe listele de candidați la alegerile parlamentare. România este pe penultimul loc în UE privind puterea politică a femeilor, susțin acestea, potrivit Mediafax.
Organizațiile și persoanele care au semnat scrisoarea deschisă anunță că susțin proiectul de lege privind modificarea și completarea Legii nr.208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaţilor, precum și pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, în forma adoptată de Senat, cu articolul care asigură alternanța genurilor pe listele de candidați la alegerile parlamentare.
„Cotele de gen asigură șanse cu adevărat egale și prezența vocilor și intereselor femeilor în forurile decizionale. Există dovezi consistente că dezvoltarea instituțiilor democratice este asociată cu sporirea implicării femeilor în viața publică (Welzel, Norris și Inglehart,2002)”, se mai arată în document.
Conform acestuia, asigurarea unei reprezentări minime de 33% a femeilor pe listele de candidați pentru alegerile generale, așa cum este prevăzut în proiectul de lege, este o măsură legislativă necesară, însă nu este suficientă dacă femeile vor rămâne pe ultimele poziții pe liste, neavând cu adevărat acces la o poziție eligibilă. Semnatarii atrag atenția că cotele de gen nu vor duce la o creștere a reprezentării politice dacă nu sunt corelate cu reguli privind plasarea ori ordinea candidaților pe liste.
„Deși procentul candidaților femei a crescut la alegerile parlamentare din 2020 față de alegerile parlamentare din 2016, reprezentarea femeilor la nivelul Parlamentului a scăzut, România înregistrând un regres. Ponderea de reprezentare a femeilor a scăzut de la 19,1% femei alese în Parlament în 2016, la 18.5% în 2020, plasându-se pe locul 124 în lume. Considerăm necesar ca orice partid care cere voturile femeilor să susțină proiecte de lege care să asigure o reprezentarea reală a acestora. Introducerea cotelor de gen împreună cu reguli clare privind plasarea ori ordinea candidaților pe liste accelerează progresul în ceea ce privește creșterea reprezentării politice a femeilor la nivelul Parlamentului, așa cum o dovedesc cele 11 state membre ale Uniunii Europene (Franța, Belgia, Portugalia, Slovenia, Spania, Grecia, Croația, Polonia, Irlanda, Luxemburg, Italia) care au deja în legislațiile lor cote de gen pentru alegerile parlamentare”, se mai spune în scrisoare.