Alexandru Rafila (PSD), ministrul Sănătății, a declarat că doar 5% dintre părinţi îşi înscriu copiii la orele de educaţie pentru sănătate. De altfel, sunt și puține școli care organizează astfel de cursuri.
Acesta a precizat apoi că a discutat cu Ligia Deca (PNL), ministrul Educației, și cu reprezentanţii organizaţiei „Salvaţi Copiii” pentru a începe un proces de instruire a profesorilor care să predea aceste cursuri.
Totodată, Alexandru Rafila a amintit că a încheiat un parteneriat cu patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pentru ca BOR să sprijine acest demers așa încât educaţia pentru sănătate „să se facă cu adevărat în şcoli şi să fie îmbrăţişată, nu evitată, de părinţi”.