Moarte misterioasă într-o comună din Maramureș

Moarte misterioasă într-o comună din Maramureș

Un băiat în vârstă de 17 ani a fost găsit fără viață în casa sa din comuna Rona de Sus, județul Maramureș. Descoperirea a fost raportată de o vecină și a condus la intervenția poliției locale, potrivit Digi24. 

Polițiștii Secției 6 Sarasău au fost alertați printr-un apel la 112 cu privire la descoperirea unui tânăr decedat în comuna Rona de Sus.

„În urma deplasării la faţa locului şi din primele cercetări efectuate, poliţiştii au identificat corpul neînsufleţit al unui tânăr de 17 ani din comună. Acesta a fost transportat la Spitalul Municipal Sighetu Marmaţiei în vederea efectuării necropsiei”, au transmis reprezentanții IPJ Maramureș, miercuri, potrivit Agerpres.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă în vederea stabilirii circumstanțelor exacte ale decesului și cauzei acestuia. Descoperirea a fost făcută de o vecină, care a cerut ajutorul la numărul de urgență.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ninsoare ușoară
1.3 ° C
1.7 °
-1 °
79 %
3.1kmh
0 %
vin
11 °
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii