Ministerul Sănătăţii, cu sprijinul Institutului Naţional de Sănătate Publică şi al Direcţiilor de sănătate publică, desfăşoară pe parcursul lunii noiembrie campania „Ce, cât şi cum mănâncă un copil isteţ” privind principiile unei alimentaţii sănătoase la vârsta şcolară care se adresează copiilor din ciclul primar de învăţământ, părinţilor acestora şi cadrelor didactice.
Campania vizează creşterea conştientizării problematicii obezităţii infantile şi informarea părinţilor despre beneficiile unei alimentaţii sănătoase care să prevină această afecţiune în rândul copiilor şi complicaţiile sale pentru viitorii adulţi, informează un comunicat al Institutului Naţional de Sănătate Publică.
„Pentru România, obezitatea este cel de al patrulea factor de risc pentru anii de viaţă pierduţi prin dizabilitate (DALY), după hipertensiunea arterială, consumul de tutun şi factorii de risc alimentar (consum de sare, acizi graşi, băuturi îndulcite, carne roşie şi procesată), observându-se o creştere a DALY cu 139 la 100.000 de persoane între 2009 şi 2019. Obezitatea infantilă constituie una dintre cele mai grave probleme de sănătate din secolul XXI. (…) S-a observat că supraponderalitatea în rândul copiilor din grupa de vârstă 7 – 9 ani a fost de 17,5% la copiii din mediul urban, de 15,9% la cei din semi-urban şi de 15,7% la cei din rural. Prevalenţa obezităţii la copiii din mediul urban a fost 14,5%, din semi-urban de 14,1% şi din mediul rural de 13,3% (Raport Naţional România, 2020)”, a explicat INSP.