Fotbaliștii brașoveni au făcut parte din naționala de fotbal a României încă din faza incipientă. După perioada Primului Război Mondial, fotbalul brașovean era dominat de Brașovia, iar primii jucători convocați la națională au provenit de la această echipă.
Înaintea meciului cu Iugoslavia, disputat la Belgrad pe 8 iunie 1922, în care a pornit practic palmaresul oficial al echipei noastre, a existat și o altă reprezentativă națională, înființată imediat după încheierea Primului Război Mondial. Acea echipă era formată din veterani ai Marelui Război, iar din ea a făcut parte și locotenentul Eugen Mețianu.
Acesta era născut în Brașov și s-a aflat pe teren la două din cele trei meciuri disputate de România la Jocurile Inter-Aliate de la Paris, organizate în vara anului 1919. Atunci, echipa noastră a pierdut cu Franța, scor 0-4, și Italia, scor 1-7.
Primii frați din istoria naționalei României
La patru ani distanță, frații Leopold și Oszkar Tritsch, doi dintre mijlocașii Brașoviei, au îmbrăcat tricoul echipei naționale. Ei au format, în același timp, și prima pereche de frați ce a îmbrăcat tricoul echipei naționale. Cei doi au fost pe teren în echipa României care a întâlnit Turcia la Istanbul pe 26 octombrie 1923. Acesta a fost primul meci din istoria Turciei și s-a încheiat cu scorul 2-2.
Ulterior, Oszkar Tritsch a mai disputat un alt meci pentru România, pe 20 mai 1924, cu Austria, o echipă puternică din acea perioadă. România călătorise în deplasare cu trenul la clasa a III-a și a acuzat din plin oboseala, fiind învinsă cu 1-4. Ultimul meci în care Oszkar Tritsch s-a aflat în lotul naționalei României a fost cel cu Cehoslovacia de la Praga, o înfrângere cu 1-4 în care s-a aflat pe banca de rezerve.
Alți doi fotbaliști brașoveni ajunși în naționala României în acea perioadă sunt Alexander Geller și Janos Toth. Ei au debutat în al 10-lea meci din palmaresul oficial al echipei naționale, o înfrângere pe teren propriu contra Turciei, scor 1-2. Ulterior, Geller a fost decisiv în prima victorie pe teren propriu a României, obținută pe 25 aprilie 1926, scor 6-1 contra Bulgariei. Tot în această partidă a jucat și Janos Kiss de la Colțea Brașov, primul portar brașovean din istoria naționalei României.
Un alt moment de referință a fost meciul cu Polonia de pe 19 iunie 1927, încheiat la egalitate, scor 3-3. În acest meci, pe teren s-au aflat trei jucători brașoveni: Janos Kiss (Colțea), Alexander Geller (Brașovia) și István Avar (Colțea), iar un al patrulea, Columban (Colțea), a fost pe banca de rezerve. Istvan Avar, cunoscut și sub numele de Stefan Auer, a reușit o dublă și a fost primul marcator brașovean din istoria echipei naționale. O prestație excelentă a avut-o și Janos Kiss.
În perioada interbelică, Francisc Boroș de la Colțea Brașov a fost printre ultimii brașoveni de la națională. A avut a doua selecție pe 10 mai 1929, într-o partidă cu Iugoslavia cedată de echipa noastră cu 2-3. El a marcat în această partidă, dar iugoslavii s-au impus și au ridicat Cupa Regelui Alexandru.
România luptă pentru calificarea la EURO 2024 în prezent
Revenind în actualitate, echipa națională a României se află în cursa pentru calificarea la EURO 2024. Mai are de disputat două meciuri în luna noiembrie, în deplasare cu Israel și acasă cu Elveția. Suntem pe primul loc în grupa I, cu 16 puncte, dar avem un meci mai mult decât Elveția (15 puncte) și 2 față de Israel (11 puncte).
Cotele publicate de NetBet (L1160651W000195 ONJN, 18+, Joacă Responsabil!) prezintă România cu șansa a doua la câștigarea grupei. Avem cota 4.50 să terminăm pe primul loc, în timp ce Elveția are cota 1.30. Israel are șanse mai mici, cu cota 9.00. La calificare, avem cota 1.60, față de 1.10 cât are Elveția și 1.80 cât are Israel.
Cotele publicate în acest articol pot suferi modificări în orice moment.