Neplata, timp de 3 luni, a pensiei de întreţinere e pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani ori cu amendă

Neplata, timp de 3 luni, a pensiei de întreţinere e pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani ori cu amendă

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea de modificare a Codului penal care prevede pedepse cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amendă pentru neplata cu rea-credinţă, timp de 3 luni, a pensiei de întreţinere stabilită prin act notarial, nu numai prin hotărâre judecătorească.

Actul normativ modifică articolul 378 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, în sensul incriminării neplăţii, cu rea-credinţă, timp de 3 luni, a pensiei de întreţinere stabilite prin act notarial, în vederea punerii actului normativ în acord cu dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 221/2023.

Articolul 378 se referă la infracţiunile contra familiei – Abandonul de familie.

Potrivit actului normativ, săvârşirea de către persoana care are obligaţia legală de întreţinere, faţă de cel îndreptăţit la întreţinere a faptei de neplată, cu rea-credinţă, timp de 3 luni, a pensiei de întreţinere stabilite pe cale judecătorească sau notarială se va pedepsi cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ninsoare
0.5 ° C
1.1 °
-1 °
81 %
2.6kmh
0 %
vin
12 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii