PoliJOBS 2023, cel mai mare târg de joburi în domeniul tehnic începe miercuri, la București

PoliJOBS 2023, cel mai mare târg de joburi în domeniul tehnic începe miercuri, la București

80 de companii își vor prezenta ofertele la cel mai mare târg de job-uri din domeniul tehnic din acest an, PoliJOBS 2023, găzduit, miercuri și joi, de Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie POLITEHNICA Bucureşti.

Evenimentul a ajuns la cea de-a VII-a ediție și-și propune să le răspundă studenților interesați la întrebări legate de meseriile viitorului şi competenţele necesare pentru acestea, despre cum influenţează tehnologia piaţa muncii, ce înseamnă AI şi impactul său asupra locurilor de muncă.

“Piaţa muncii a trecut prin cea mai mare transformare din ultimele generaţii, iar schimbările au adus cu ele întrebări şi incertitudine în rândul studenţilor. Tinerii din România amână de cele mai multe ori să aplice pentru un loc de muncă în domeniul studiat din cauza lipsei de experienţă. Profesiile tehnice rămân pe primul loc în topul solicitărilor din partea angajatorilor. Evenimentul îi va convinge pe viitorii ingineri că temerile lor sunt nejustificate, iar locul lor este şi va fi pe piaţa muncii. Indiferent de schimbările aduse de timp, ingineria a fost şi va rămâne profesia viitorului”, se precizează într-un comunicat al Universității.

Angajatorii vor avea ocazia de a se conecta direct cu cei interesaţi de o carieră în domeniul tehnic. Aceştia vor prezenta oferte de burse, internshipuri, joburi part-time sau full-time, atât pentru nivelurile de începători, cât şi pentru niveluri intermediare sau seniori. De asemenea, târgul va include sesiuni de networking care vor ajuta participanţii să obţină informaţii direct de la experţii din domeniul lor de interes.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
2 ° C
2 °
1.1 °
75 %
4.6kmh
0 %
vin
11 °
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii