Ziua Națională: Peste 1500 de militari vor fi prezenţi la parada de 1 decembrie de la Arcul de Triumf

Ziua Națională: Peste 1500 de militari vor fi prezenţi la parada de 1 decembrie de la Arcul de Triumf

Dacă vremea va fi favorabilă, pe 1 decembrie peste Arcul de Triumf vor zbura cele trei elicoptere BlackHawk intrate de curând în posesia SMURD. Este primul an în care la defilare participă militari ai comandamentului NATO de la Sibiu.

La eveniment, va putea fi admirat – la sol – şi avionul de luptă fără pilot „Bayraktar”. Pentru ca totul să iasă perfect, peste 1500 de militari au participat la repetiţie.

Peste 1500 de militari vor fi prezenţi la parada de 1 decembrie de la Arcul de Triumf, cu aproximativ 130 de vehicule blindate şi sisteme de lansare a rachetelor. Iar pe cerul Capitalei vor zbura aproximativ 40 de avioane şi elicoptere militare. Datorită blindajului extrem de rezistent, vehiculele pot duce acţiuni în luptă în cele mai grele condiţii, asigurând protecţie împotriva explozivelor improvizate.

Tancurile Bizon şi blindatele Piranha, printre vedetele paradei de 1 decembrie 2023

Parada care marchează 105 ani de la Marea Unire se anunţă una fastuoasă. Armata este pregătită cu cele mai moderne elemente de tehnică militară şi cel mai mare număr de participanţi din ultimii ani. În total, în aer şi la sol, vor fi aproximativ 2400 de militari și specialişti.

Complexul Ghepard este cel mai performat dintre sistemele de artilerie antiaeriană.

Tancurile Bizon şi Blindatele Piranha sunt printre vedetele paradei. Nu avem încă tancuri Abrams, întrucât procedura de achiziţie a acestora abia a început.

La defilare participă angajaţi ai MAI, STS, SRI şi Administraţia Penitenciarilor. Pentru prima dată, anul acesta, li se alătură peste 250 de militari străini cu 23 de mijloace tehnice, inclusiv aeronave de luptă din partea Germaniei, Turciei şi Ţările de Jos. Pentru prima oară, la Parada de Ziua României, vor fi prezenţi şi militari spanioli. Premiere sunt şi în materie de echipamente.

În premieră, vor putea fi admirate la paradă şi elicopterele Black Hawk, achiziţionate de Ministerul de Interne, dar şi un avion Lear Jet Bombardier 75, destinat evacuării medicale.

„Pregătirile pentru parada de 1 Decembrie au început cu câteva săptămâni înainte, au fost foarte multe ore de antrenament, repetiţii”, spune Monica Dajbog, purtător de cuvânt MAI, potrivit Observator.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
5.4 ° C
6.1 °
4.9 °
57 %
3.6kmh
0 %
Dum
5 °
lun
7 °
mar
7 °
mie
5 °
joi
8 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii