Securitatea energetică rămâne o prioritate strategică pentru România, a subliniat premierul Marcel Ciolacu în cadrul întrevederii cu secretarul pentru energie al Statelor Unite ale Americii, Jennifer Granholm, desfășurată luni, la Washington DC.
„Cooperarea cu Statele Unite ale Americii în acest domeniu a transformat securitatea energetică într-unul din principalii piloni ai Parteneriatului nostru Strategic. Guvernul României susține cu fermitate implementarea proiectelor energetice aflate în curs. Obiectivul nostru ca țară este să fim independenți energetic și să asigurăm resursele necesare cetățenilor și economiei, indiferent de evoluțiile în plan internațional”, a afirmat prim-ministrul Marcel Ciolacu, relatează Mediafax.
În perspectiva cooperării în domeniul energetic, șeful Executivului a menționat că proiectele Unităților 3 și 4 de la Cernavodă și cel al Centralei SMR de la Doicești rămân prioritare, având în vedere obiectivele asumate de România în domeniul schimbărilor climatice.
„Creșterea comerțului bilateral a depășit 5 miliarde USD în 2022 și este pe cale să stabilească un nou record în acest an. Alături de proiectele comune de investiții și interesul reciproc de a amplifica colaborarea în sectoare care aduc plus valoare, precum cercetare, dezvoltare, inovare, sunt argumente definitorii pentru a crește Parteneriatul nostru Strategic la nivelul unui real parteneriat economic”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu.
Prim-ministrul României se află într-o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii – la Washington D.C. și New York – împreună cu o delegație guvernamentală din care fac parte Angel Tîlvăr, ministrul Apărării, Luminița Odobescu, ministrul Afacerilor Externe, și Radu Oprea, ministrul Economiei.