Alexandru Rafila: Bugetul Ministerului pentru anul viitor va fi finanţat conform nevoilor

Alexandru Rafila: Bugetul Ministerului pentru anul viitor va fi finanţat conform nevoilor

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, marţi, că are „anumite garanţii” că bugetul Ministerului pentru anul viitor va fi finanţat conform nevoilor şi că vor fi acoperite toate programele gestionate de minister, inclusiv cel destinat pacienţilor cu HIV.

Ministrul Sănătăţii a participat marţi la dezbaterea „Calitatea vieţii PLHIV în România”, organizată de Uniunea Naţională a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA.

„Ceea ce pot eu să vă spun este că bănuiesc că am reuşit să securizez pentru anul viitor să avem un buget al Ministerului Sănătăţii care să poată să acopere toate programele care sunt gestionate de minister, inclusiv programul HIV din punct de vedere financiar. Avem discuţii cu Ministerul Finanţelor şi CNAS are astfel de discuţii. Pentru programele gestionate de noi sper să putem să asigurăm finanţarea integrală (…) Cel puţin din punct de vedere al Programului HIV, cred că va fi un an în care încercăm să nu mai existe aceste limitări ale finanţării (…) Trebuie să refacem achiziţia centralizată – acordul-cadru pentru achiziţia de medicamente antiretrovirale încât spitalele să aibă la dispoziţie un instrument de referinţă în ceea ce priveşte achiziţia. (…) Am anumite garanţii că bugetul Ministerului Sănătăţii va fi finanţat integral conform nevoilor şi atunci nu o să mai ajungem în astfel de situaţii”, a afirmat ministrul Rafila.

El a afirmat că a crescut finanţarea pentru Programul HIV în anul 2022 la 462 de milioane de lei, ceea ce reprezintă o majorare substanţială faţă de situaţia din urmă cu câţiva ani.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
5.4 ° C
6.1 °
4.9 °
57 %
3.6kmh
0 %
Dum
5 °
lun
7 °
mar
7 °
mie
5 °
joi
8 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii