„Părinții care-și pierd copiii vor beneficia de suport psihologic gratuit pentru a trece mai ușor pentru o asemenea dramă. Nu este o rușine pentru nimeni să ceară sau să primească ajutor emoțional când trece printr-o astfel de cumpănă. De aceea, orice fel de sprijin reprezintă, de fapt, o alinare a cumplitei suferințe. Doar anul trecut, aproape 2.000 de copii și tineri au decedat”, scrie senatorul PSD Gabriela Firea, pagina sa de Facebook.
„Am participat la ședința Senatului României în care s-a adoptat, în unanimitate, proiectul pe care l-am inițiat alături de colegi parlamentari precum deputata Laura Vicol, deputata Cristina Rizea și senatorul Bogdan-Constantin Matei. Le mulțumesc pentru implicarea și tenacitatea lor. De asemenea, le mulțumesc tuturor colegilor, în special senatorilor grupului Partidului Social Democrat, pentru votul lor și că au înțeles nevoia acestor părinți.
În plus, în fiecare an la 15 octombrie, va fi comemorată ziua copiilor care au decedat în timpul sarcinii, la naștere sau până au devenit majori. Părinții vor putea beneficia de 10 ședințe gratuite de terapie, în următoarele 6 luni după evenimentul dureros.
După votul din Senat, proiectul merge în Camera Deputaților, unde sunt convinsă că va fi aprobat pentru a deveni lege.
Pierderea unui copil este una dintre cele mai grele suferințe pentru un părinte. Sunt drame prin care nu ar trebui să treacă nici o mamă și nici un tată. Sunt emoții și stări pe care nu le poate nimeni descrie în cuvinte, întrebări la care doar un psiholog sau un terapeut poate oferi răspunsuri”, conchide Gabriela Firea.