Ministerul Educaţiei: Programul „Primul student din familie” a fost lansat în consultare publică

Ministerul Educaţiei: Programul „Primul student din familie” a fost lansat în consultare publică

Ministerul Educaţiei a anunțat că Programul „Primul student din familie” a fost lansat în consultare publică, arătând că probabilitatea ca un prim student din familie să provină din mediul rural este cu cel puţin 50% mai mare decât din mediul urban şi este nevoie de susţinerea tinerilor din mediul rural să-şi continue studiile la universitate, potrivit news.ro.

”Primul student din familie” este parte din Programul Naţional pentru Reducerea Abandonului Universitar (PNRAU), prevăzut în Legea învăţământului superior nr. 199/2023, şi va fi finanţat printr-un apel competitiv de proiecte din cadrul Programului Educaţie şi Ocupare 2021 – 2027 şi din bugetul de stat. Creşterea accesului la învăţământul superior al grupurilor subreprezentate/defavorizate, inclusiv prin sprijinirea şi consilierea elevilor pentru a face tranziţia de la liceu la universitate reprezintă o prioritate prevăzută în noile legi ale educaţiei şi a fost parte integrantă din Raportul final al proiectului „România Educată”, arată Ministerul Educaţiei într-un comunicat.
Potrivit ministerului, ”probabilitatea ca un prim student din familie să provină din mediul rural este cu cel puţin 50% mai mare decât din mediul urban”.
”Este nevoie să susţinem tinerii din mediul rural să-şi continue studiile la universitate. În lipsa unor măsuri de integrare socială şi academică în mediul universitar, şansele acestora de a abandona învăţământul superior sunt mai crescute: este nevoie să îi sprijinim să finalizeze studiile. Existenţa unui absolvent de studii superioare în familie atrage o serie de beneficii pentru aceasta: creşterea calităţii vieţii, creşterea gradului de implicare socială şi creşterea veniturilor (prin comparaţie cu elevii care nu reuşesc să-şi continue studiile la universitate)”, precizează ministerul.
”Primii studenţi din familie au nevoie de sprijin suplimentar din partea autorităţilor publice şi, după caz, a instituţiilor de învăţământ superior, precum şi din partea altor părţi implicate în procesul educaţional. Prin prezentul apel de proiecte, cu sprijinul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, vom finanţa măsuri de prevenţie, măsuri de intervenţie şi măsuri compensatorii, care să contribuie la crearea cadrului care permite acces echitabil la studii universitare de calitate, pentru orice tânăr, indiferent de mediul socioeconomic din care provine”, se mai arată în comunicat.
Bugetul total alocat apelurilor de proiecte este de 50 milioane euro, fără TVA, din care contribuţia UE este de 42 milioane euro FSE+.
”Orice tânăr din România care îşi doreşte să urmeze cursurile universitare şi îndeplineşte condiţiile necesare ar trebui să poată să facă acest lucru. Prin lansarea în consultare publică a Programului «Primul student din familie», reafirm angajamentul Ministerului Educaţiei de a îmbunătăţi politicile de acces în învăţământul superior şi de a sprijini categoriile de elevi şi studenţi care au cea mai mare nevoie de susţinere”, a declarat Ministrul Educaţiei, Ligia Deca.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
4 ° C
4.1 °
4 °
75 %
4.6kmh
0 %
vin
10 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
6 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii