Perioadele de muncă și dreptul la pensie sunt recunoscute reciproc în România și SUA, a anunțat Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.
În baza Acordului va fi posibilă valorificarea perioadelor lucrate atât în România, cât şi în SUA, în vederea deschiderii dreptului de pensie pe principiul totalizării, cu acordarea proporțională a pensiei de către fiecare stat.
Actul normativ conține și dispoziții cu privire la încasarea pensiilor în statul ales de către beneficiari. Acest lucru constituie un avantaj important pentru facilitarea mobilității pensionarilor din cele două state pe teritoriul celuilalt stat și a menținerii accesului lor la drepturile de pensie aflate în plată.
În ceea ce privește lucrătorii detașați, s-a stabilit inclusiv exceptarea reciprocă a acestora de la plata contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate din sistemul național al statului unde sunt detașați.
Acordul în domeniul securităţii sociale vizează persoanele care sunt sau au fost supuse legilor unuia sau ambelor state, dar și pe cele ale căror drepturi derivă, conform legilor aplicabile, de la acestea.