CNAB: Aeroporturile Otopeni şi Băneasa sunt pregătite pentru operarea pe fluxuri separate Schengen/non-Schengen

CNAB: Aeroporturile Otopeni şi Băneasa sunt pregătite pentru operarea pe fluxuri separate Schengen/non-Schengen

Cele două aeroporturi din București, Aeroportul Internaţional Henri Coandă şi Aeroportul Internaţional Aurel Vlaicu, sunt pregătite complet pentru operarea pe fluxuri separate Schengen/non-Schengen, au anunțat public oficialii Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB).

CNAB a luat toate măsurile necesare pentru ca infrastructura să asigure o operare fără neconformităţi şi în colaborare cu instituţiile abilitate, în special cu Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, se precizează în comunicatul de presă.

Datele oficiale relevă faptul că, din totalul traficului internaţional, două treimi dintre pasageri călătoresc către sau dinspre destinaţii aflate în spaţiul Schengen şi, odată cu intrarea României în spaţiul de liberă circulaţie, aceşti pasageri nu vor mai trece pe la ghişeele de control de frontieră, acestea urmând a fi relocate.

„Fluxurile de pasageri sunt pregătite pentru operare, iar ghişeele de control destinate fluxurilor non-Schengen, atât pentru ieşirea din ţară, cât şi pentru intrare, sunt deja amplasate pe poziţii şi racordate la reţeaua informatică. Pregătirile s-au încheiat încă de la finalul anului 2022, şi numai decizia nefavorabilă a Consiliului JAI a făcut ca acestea să nu intre atunci în funcţiune. (…) o mare parte a infrastructurii de terminal de la aeroportul Henri Coandă – este vorba de cea dată în exploatare în anii 2011 şi 2012 – a fost proiectată pentru utilizare în sistem Schengen/non-Schengen şi, în perioada scursă de atunci, CNAB a trebuit să depună eforturi deosebite pentru a asigura procesarea unui trafic de pasageri care, în ultimii 11 ani, s-a dublat”, se precizează în comunicat.

Pe data de 31 decembrie 2023, ţările-membre ale Uniunii Europene (UE) au aprobat, în unanimitate, intrarea graduală a României şi Bulgariei în spaţiul Schengen de liberă circulaţie, după ce Austria, ultima ţară din UE-27 care se opunea acestei măsuri, şi-a ridicat vetoul. Astfel, începând din luna martie a acestui an, controalele la frontierele interne aeriene şi maritime cu aceste două ţări vor fi ridicate, Austria, Bulgaria şi România angajându-se, de asemenea, să convină ulterior asupra unei date pentru încetarea controalelor terestre, a informat preşedinţia spaniolă a Consiliului UE.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
3 ° C
3.3 °
2.7 °
84 %
10.3kmh
40 %
sâm
7 °
Dum
6 °
lun
7 °
mar
6 °
mie
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii