PSD solicită explicații oficiale despre distribuirea unor materiale de propagandă politică atașate, prin capsare, de taloanele de pensii

PSD solicită explicații oficiale despre distribuirea unor materiale de propagandă politică atașate, prin capsare, de taloanele de pensii

PSD a transmis astăzi o solicitare reprezentanților Poștei Române și ai Casei Naționale de Pensii Publice cu privire la „serviciul special de capsare” a materialelor de propagandă politică de taloanele de pensii distribuite pensionarilor.

Celor două entități publice li s-a cerut să precizeze dacă un astfel de serviciu este legal, având în vedere că e vorba de documente emise de autoritățile statului român, asociate în mod direct cu propaganda unui partid politic.

De asemenea, s-a solicitat conducerii Companiei Naționale „Poșta Română” să precizeze care este tariful perceput pentru acest „serviciu suplimentar de capsare” prestat de angajații companiei (pe lângă serviciul de distribuire) și dacă partidul beneficiar a achitat distinct suma corespunzătoare.

PSD solicită șefilor Poștei Române și Casei Naționale de Pensii Publice să se abțină să-și depășească atribuțiile legale pe care le au în exercitarea funcției. Acordarea unor foloase necuvenite unui partid politic este sancționată de lege.

În plus, astfel de decizii aflate la limita legii sau dincolo de ea nu se justifică nici măcar din punct de vedere electoral, pentru că pensionarii nu au uitat că partidul ale cărui pliante au fost capsate de talonul de pensii a înghețat punctul de pensie în 2021, s-a opus cu insistență aplicării calendarului de creștere a pensiilor din Legea 127/2019, iar mai recent a contestat propunerea PSD de majorare și de recalculare a pensiilor, susținând că nu ar fi bani pentru astfel de măsuri necesare pentru creșterea nivelului de trai al pensionarilor.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
2.2 ° C
2.3 °
2 °
78 %
7.7kmh
40 %
sâm
7 °
Dum
6 °
lun
7 °
mar
6 °
mie
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii