Tribunalul Dâmboviţa a respins cererea de eliberare condiţionată din închisoare depusă de Omar Hayssam

Tribunalul Dâmboviţa a respins cererea de eliberare condiţionată din închisoare depusă de Omar Hayssam

Tribunalul Dâmboviţa a respins cererea de eliberare condiţionată din închisoare depusă de sirianul Omar Hayssam, care execută la Penitenciarul Mărgineni o pedeapsă de 24 ani de închisoare.

Sirianul primise o decizie nefavorabilă şi la Judecătoria Moreni în luna noiembrie, pe care a contestat-o la Tribunalul Dâmboviţa, fără succes însă. Decizia tribunalului este definitivă, potrivit Agerpres. Conform hotărârii magistraţilor, Hayssam poate face o nouă cerere de eliberare în luna octombrie.

Omar Hayssam are mai multe condamnări la activ: 24 de ani în dosarul „Manhattan”, în care a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT pentru săvârşirea unor infracţiuni economice; 20 de ani de închisoare pentru răpirea jurnaliştilor în Irak; 16 ani de închisoare în dosarul „Volvo Truck”, trei ani de închisoare în dosarul „Foresta Nehoiu”, precum şi doi ani de închisoare pentru trecerea frauduloasă a frontierei.

În anul 2006, Omar Hayssam a fost eliberat condiţionat, după ce i-a convins pe judecători că este grav bolnav, susţinând că are cancer în faza terminală. El a reuşit să fugă din România, fiind adus în ţară abia în anul 2013.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie de intensitate mică
4 ° C
4.1 °
3.9 °
87 %
5.1kmh
20 %
vin
10 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
6 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii