Europarlamentarele 2024 ar putea aduce doamnele la putere. Cum s-ar putea ca toate funcţiile de top din UE să fie deţinute de femei

Europarlamentarele 2024 ar putea aduce doamnele la putere. Cum s-ar putea ca toate funcţiile de top din UE să fie deţinute de femei

Principalele instituţii UE – Comisia Europeană, Consiliul European şi Parlamentul European ar putea fi conduse de femei. Alegerile europarlamentare din 6-9 iunie din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene ar putea fi urmate de un scenariu în care puterea în aceste foruri ar putea fi preluată de femei. Analiza apare în Politico și e preluată de Agerpres.

După scrutinul european din iunie, funcţiile de preşedinte al Comisiei, de preşedinte al PE şi de preşedinte al Consiliului European, la care se adaugă cea de Înalt Reprezentant al UE pentru afaceri externe, vor fi distribuite între principalele grupuri politice.

În cercurile diplomatice de la Bruxelles au fost menţionate patru nume, toate femei, pentru funcţiile respective: Ursula von der Leyen pentru preşedinţia Comisiei Europene, post pe care îl deţine deja din 2019; malteza Roberta Metsola pentru preşedinţia Parlamentului European, şi ea în prezent în această funcţie; actuala şefă a guvernului danez Mette Frederiksen pentru preşedinţia Consiliului European; şi şefa executivului eston Kaja Kallas ca Înalt Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate.

”Este ‘dream team’-ul meu. Ar trimite un mesaj atât de puternic”, a declarat un diplomat european, sub rezerva anonimatului.

În mod evident, toate acestea ssunt dooar speculații și teorii deocamdată. Deseori există surprize privind rezultatul negocierilor privind funcţiile respective şi sunt vehiculate multe nume de candidaţi bărbaţi. În plus, decizia privind preşedinţia Parlamentului European le revine eurodeputaţilor şi partidelor politice europene mai degrabă decât liderilor naţionali.

Însă scenariul ar putea deveni realitate dacă PPE şi socialiştii s-ar plasa pe primele două poziţii în scrutinul europarlamentar, liberalii fiind cotaţi cu şansa a patra, potrivit unui sondaj publicat de Politico.

Conform acestui sondaj, grupurile europarlamentare Identitate şi Democraţie (ID, dreapta extremă) şi Conservatorii şi Reformiştii Europeni (ECR, dreapta) ar urma să ocupe locurile 3 şi 5 în alegerile europene, dar ele nu vor obţine nicio funcţie de top în UE, deşi există speculaţii că ECR ar putea da un vicepreşedinte al Comisiei Europene.

Astfel, conducerile Comisiei şi Parlamentului ar rămâne în mâinile Partidului Popular European (din care fac parte Ursula von der Leyen şi Roberta Metsola), după 2,5 ani preşedinţia Parlamentului European urmând să treacă la un alt grup politic. Socialiştii, prin Mette Frederiksen, ar obţine preşedinţia Consiliului European (o variantă discutată tot mai mult de diplomaţii europeni), în timp ce liberalii (grupul Renew Europe) ar avea şefia diplomaţiei europene, prin Kaja Kallas.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
4 ° C
4.1 °
4 °
75 %
4.6kmh
0 %
vin
10 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
6 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii