Cu prilejul împlinirii a 165 de ani de la Unirea Principatelor Române, care a avut loc la data de 24 ianuarie 1859, Plenul Curții Constituționale, cu unanimitate de voturi, a decis, în ședința din 23 ianuarie 2024, atribuirea denumirii „Alexandru Ioan Cuza” Sălii de ședințe publice a Curții Constituționale, pentru marcarea a 160 de ani de la adoptarea Statutului dezvoltător al lui Alexandru Ioan Cuza din 1864.
Curtea a avut în vedere că Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris, supus aprobării poporului prin plebiscit și adoptat prin Decretul nr.517 din 2 mai 1864 al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, de al cărui nume este legată prima Unire a Principatelor Române, reprezintă un act istoric cu valoare constituţională, care prin prevederile sale a contribuit la dezvoltarea identității constituţionale a României.
Convențiunea de la Paris din 1858 și Statutul dezvoltător al Convenţiunii de la Paris au o importanță excepțională pentru istoria României întrucât au creat premisele formării statului național unitar român, fiind în esență prima Constituție a României, după modelul constituțiilor apusene, care marca astfel temelia democratică a statului român unitar chiar din momentul apariției sale pe harta Europei.
Ceea ce dă valoare de lege fundamentală Statutului dezvoltător al lui Alexandru Ioan Cuza este recunoașterea pentru prima dată a dreptului pe care îl au Principatele-Unite care „potŭ în viitorŭ a modifica și a schimba legile care privescŭ administrațiunea lorŭ din lăuntru, cu concursulŭ legalŭ alŭ tutulorŭ puterilorŭ stabilite, și fără nicĭ o intervențiune; se înțelege însă că acéstă facultate nu se póte întinde la legăturele care unescŭ Principatele cu Imperiulŭ Otomanŭ, nicĭ la tratatele între Înaltă Pórtă și cele-l-alte puterĭ, care sunt și remânŭ obligătoriĭ pentru aceste Principate”.
Statutul dezvoltător al lui Alexandru Ioan Cuza a deschis un amplu proces de reformă statală, legislativă și instituțională, fiind urmat de adoptarea unui ansamblu de legi determinate pentru opțiunile de modernitate și dezvoltare a unei Românii înscrise în modelul de civilizație al Europei”, se arată într-un comunicat.