Regele Charles al III-lea, diagnosticat cu „o formă de cancer”

Regele Charles al III-lea, diagnosticat cu „o formă de cancer”

Regele Charles al III-lea al Marii Britanii a fost diagnosticat cu „o formă de cancer”, a anunțat Palatul Buckingham. Afecțiunea a fost descoperită în timpul procedurilor medicale la care suveranul a fost supus, recent, pentru prostată mărită. Tipul de cancer nu a fost dezvăluit.

Palatul Buckingham a comunicat că regele a început tratamentul regulat și că este încrezător în succesul acestuia. Charles a fost sfătuit de medici să renunțe la programul de apariții publice, însă va continua să-și îndeplinească rolul constituțional prin activitățile administrative și întâlniri private.

Casa Regală Britanică a anunțat că regele „așteaptă cu nerăbdare să revină la îndatoririle publice complete cât mai curând posibil”.

În vârstă de 75 de ani, regele a ales să dezvăluie intervenția din dorința de a evita speculațiile și pentru a încuraja o bună înțelegere a acestui tip de probleme medicale pentru oamenii din întreaga lume.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie moderată
7 ° C
7.2 °
6.1 °
86 %
6.3kmh
100 %
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
7 °
mie
4 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii