MApN va trimite în Parlament un proiect de lege pentru stagiul militar voluntar

MApN va trimite în Parlament un proiect de lege pentru stagiul militar voluntar

Senatorii și deputații din comisiile de apărare s-au întâlnit azi cu conducerea MApN și au promis că vor discuta proiectul în procedura de urgență, după ce acesta va primi toate avizele instituțiilor prevăzute de lege.

Mai bine de 2 ore au stat de vorbă senatorii și deputații din Comisiile de Apărare cu ministrul Apărării și cu șeful Statului Major al Apărării. Reprezentanții armatei le-au cerut aleșilor să armonizeze legislația, astfel încât să-și poată reîmprospăta rezerva. Pentru asta, MApM are un proiect de lege care va ajunge în scurt timp în Parlament.

Cum din 2007 armata nu mai e obligatorie, rezerva este din ce în ce mai îmbătrânită. Noua lege ar putea să-i permită armatei să pregătească timp de 4 luni tineri cu vârsta între 18-35 de ani, care doresc asta. Voluntarii vor fi și plătiți.

În urmă cu câteva zile, generalul Gheorghiță Vlad, șeful armatei, a declarat că românii ar trebui să se pregătească pentru un conflict și a vorbit despre antrenarea voluntarilor cu vârste de până la 35 de ani.

Declarațiile generalului român nu sunt singulare. În ultima vreme, șeful Comitetului Militar al NATO, amiralul Rob Bauer, șeful armatei britanice, ministrul apărării din Germania sau cel din Norvegia au vorbit despre pregătirea pentru un posibil conflict cu Rusia, potrivit TVR.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ninsoare ușoară
1.3 ° C
1.7 °
-1 °
79 %
3.1kmh
0 %
vin
11 °
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii