Mai multe ajutoare financiare de la stat vor fi majorate începând cu 1 martie. Este vorba despre ajutoarele care se calculează în raport cu indicatorul social de referință (ISR), care vor crește automat în doar câteva zile, odată cu majorarea valorii acestui indicator cu rata medie anuală a inflației din 2023.
Legea 225/2021 este actul normativ ce stabilește că valoarea ISR se actualizează, din oficiu, în fiecare an, la data de 1 martie, cu rata medie anuală a inflației din anul precedent, indicator definitiv, comunicat de INS.
Pentru 2023, INS a anunțat o rată a inflației de 10,4%. Asta înseamnă că valoarea ISR se va majora, din martie, de la 598 de lei, cât e în prezent, la 660 de lei, potrivit antena3.ro.
Astfel, toate ajutoarele de stat calculate pe baza valorii ISR se majorează din martie. Printre cele mai importante drepturi care se acordă în funcție de ISR se numără indemnizația de șomaj, prestațiile sociale pentru persoanele cu handicap, nivelul minim al indemnizației pentru creșterea copilului, dar mai sunt și altele.
- valoarea ISR în vigoare la data stabilirii valorii indemnizației (din martie va fi 660 de lei), pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puțin un an;
- valoarea ISR, la care se adaugă o sumă calculată prin aplicarea (asupra mediei salariului de bază lunar brut pe ultimele 12 luni de stagiu de cotizare) unei cote procentuale diferențiate în funcție de stagiul de cotizare:
- 3% – pentru persoanele cu un stagiu de minimum trei ani;
- 5% – pentru persoanele cu un stagiu de minimum cinci ani;
- 7% – pentru persoanele cu un stagiu de minimum zece ani;
- 10% – pentru persoanele cu un stagiu de minimum 20 de ani.
În plus, tot Legea 76/2002 stabilește și acordarea primei de inserție, care crește, de la 1 martie, la 1.980 de lei (de trei ori valoarea ISR), dar și a subvenției pentru persoane marginalizate, care se va majora la 2.640 de lei (de patru ori valoarea ISR).
Apoi, conform Legii 448/2006, indemnizația lunară pentru persoanele cu dizabilități se va majora la 462 de lei (de la 419 lei), în cazul existenței unui handicap grav (70% din ISR), și la 350 de lei (de la 317 lei), în cazul handicapului accentuat (53% din ISR).
Totodată, de la 1 martie va crește și limita minimă a cuantumului indemnizației lunare aferente concediului de creștere a copilului. OUG 111/2010 prevede că valoarea indemnizației lunare nu poate fi mai mică decât suma rezultată din aplicarea unui coeficient de multiplicare de 2,5 la valoarea ISR, ceea ce va duce pragul minim al acesteia, din martie, la 1.650 de lei (de la 1.495 de lei), notează vocatnet.ro.
De asemenea, alocația lunară de plasament, stabilită de Legea 272/2004, va ajunge de la 1.081 de lei la 1.194 de lei (1,808 ISR). În același timp, potrivit Legii 273/2004, valoarea minimă a indemnizației lunare de acomodare, în cazul adopției unui copil, crește la 2.244 de lei (3,4 ISR), iar valoarea indemnizației de sprijin – la 792 de lei (1,2 ISR).
Chiar dacă nu se calculează în raport cu ISR, și venitul minim de incluziune, care a înlocuit, de la 1 ianuarie, fostele ajutoare sociale (venitul minim garantat și alocația pentru susținerea familiei), se majorează, potrivit Legii 196/2016, în luna martie a fiecărui an, cu rata medie anuală a inflației din anul precedent.