Veşti bune pentru ilfoveni: judeţul lor are mari şanse să iasă din scenariul roşu. Rata de infectare e în scădere în București, dar și în județul Ilfov, care poate ieși pentru prima dată după trei luni din scenariul roșu.
După multe luni în care judeţul Ilfov a avut cea mai mare rată de infectare din ţară şi a trecut de multe ori şi de 8 cazuri la mia de locuitori, astăzi a ajuns la 2,96.
Prefectul Ilfovului a transmis că este prea devreme pentru ridicarea restricţiilor, dar dacă rata va continua să scadă și luni, e posibil ca prefectul să convoace o şedinţă luni după-amiaza în care să pună în discuţie deschiderea restaurantelor şi a sălilor de spectacole, la o capacitate de 30%.
”Având în vedere că în ultimele două zile incidenţa cumulată pe ultimele 14 zile s-a încadrat sub 3 la mie, adică ieri a fost 2,91, iar azi 2,96 şi în funcţie de incidenţa pe care o vom avea mâine o să vedem dacă sunt întrunite condiţiile din scenariul trei la nivelul înregului judeţ” a spus Zamfir la Antena 3. „Problema este că şi în situaţia în care se va ieşi din acest scenariu, nu toate localităţile se încadrează pentru ieșirea din scenariul trei. Vor ieşi doar cele care au incidenţă sub 3 la mia de locuitori. Acum sunt 21 de localităţi care au sub 3 la mie şi 19 au peste 3. În funcţie de situaţia de mâine o să dispunem în consecinţă.
În acelaşi timp trebuie să ne încadrăm şi ceea ce priveşte incidenţa sub 3 la mie. În cazul nostru avem doar de făcut o constatare. Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă constată încadrarea unui anumit scenariu”, a mai afirmat prefectul județului Ilfov, Daniel Zamfir.