Victor Negrescu: Integrarea totală a României în Schengen și situația agricultorilor din UE, printre prioritățile Parlamentului European

Victor Negrescu: Integrarea totală a României în Schengen și situația agricultorilor din UE, printre prioritățile Parlamentului European

Bugetul pentru anul viitor al Uniunii Europene este pe ultima sută de metri și urmează să fie votat în Parlamentul European în sesiunea din luna martie. Victor Negrescu, chestor al Parlamentului European, spune că printre priorități se află integrarea totală a României în spațiul Schengen, ca parte a pachetului european de securizare a frontierelor, dar și situația agricultorilor din Uniunea Europeană.

„Vorbim despre resurse financiare suplimentare pentru tot ce înseamnă zona de securizare a frontierelor, cu predilecție pentru integrarea completă a României în Spațiul Schengen. Avem, de asemenea, o suplimentare a finanțărilor pentru programele destinate fermierilor și a Agriculturii – în mod special, programele pentru tinerii fermieri și programele care au ca rol să combată efectele inflației, dar și problemele aflate pe lanțul de aprovizionare pe zona aceasta agricolă”, a spus Victor Negrescu, chestor al Parlamentului European.

Bugetul pentru anul viitor prevede sume importante și pentru achiziția de medicamente astfel încât să fie reduse discrepanțele în accesul la medicamente și tehnică medicală de ultimă generație între țările Uniunii”.

„Din nefericire acolo sunt propuse și o serie de tăieri, tăieri care ating direct programul pentru Cercetare, Orizont-Europa, dar de asemenea și asistența tehnică pentru implementarea politicii de coeziune și acele tăieri nu sunt de bun augur. Noi, Parlamentul European, am spus că nu este normal să existe respectivele tăieri și că este evident că au fost anumite lucruri gândite greșit atunci când a fost creionat Planul de Redreseare – mai exact, două componente. Faptul că acel plan nu a fost integrat în bugetul european. Și, în al doilea rând, o problemă a fost cea referitoare la aprobarea resurselor proprii europene, a mecanismelor de taxare europene”, a mai explicat Victor Negrescu, potrivit Radio Europa FM.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie de intensitate mică
4 ° C
4.1 °
3.9 °
87 %
5.1kmh
20 %
vin
10 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
6 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii