Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, miercuri, că în cadrul coaliției de guvernare s-au stabilit datele exacte când vor avea loc alegerile prezidențiale.
Așa arată calendarul complet al alegerilor din acest an:
*9 iunie – alegeri locale și europarlamentare
- 15 septembrie – primul tur al alegerilor prezidențiale
- 29 septembrie – al doilea tur al prezidențialelor
- 8 decembrie – alegeri parlamentare
Ce a declarat Marcel Ciolacu
„În acest moment, în coaliţie am stabilit foarte clar: sunt alegeri comasate locale cu europarlamentare pe data de 9 iunie, pe data de 15 septembrie şi 29 septembrie – alegerile prezidenţiale, turul unu şi turul doi, şi pe data de 8 decembrie avem alegerile generale, pentru Parlamentul României. În coaliţie aşa am stabilit. Urmează şi PNL să treacă aceste date, cred că duminică, prin votul din interiorul partidului”, a declarat preşedintele PSD, conform Agerpres.